Moţiune simplă a AUR împotriva ministrului Energiei, depusă în plen. Dezbaterea – pe 31 martie

26 martie 2025, 13:14

Liderul grupului senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a depus, miercuri, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

El a precizat că moţiunea este semnată de 45 de senatori, iar preşedintele de şedinţă, Laurenţiu Plăeşu (AUR), a constatat legalitatea demersului şi a anunţat că moţiunea va fi dezbătută lunea viitoare în plen.

„Motivaţiile care stau la baza acestei cereri de demitere a ministrului Energiei: continuarea politicii incompetente, lipsită de viziune, care a lipsit ţara de o producţie suficientă a energiei electrice. Mă refer aici la lipsa de progres privind finalizarea centralei de la Iernut, lipsa de progres privind începerea proiectului centralei de la Tarniţa, mă refer aici la faptul că este în continuare în vigoare o prevedere legală privind închiderea tuturor exploatărilor de lignit, a carierelor de lignit şi a centralelor energetice din Complexul Energetic Oltenia, la 1 ianuarie 2026. Mă refer la dispunerea de către ministrul Energiei a permiterii vânzării unor cantităţi importante de gaze la export, fără asigurarea prealabilă a consumului intern”, afirma recent Peiu

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite