Motanul cleptoman Theo i-a adus stăpânei o pungă cu 26 de lire sterline

Motanul Theo
Motanul Theo
5 martie 2019, 15:24

Theo, un siamez alb – negru, în vârstă de opt ani, și-a adus de fiecare dată prada acasă, în orașul Ipswich: în special decoraţiuni de Crăciun şi jucării.

Proprietara sa, Rachael Drouet, s-a străduit să le returneze totul vecinilor păgubiţi, apelând la social media, informează BBC, preluat de Agerpres.

Femeia a povestit că obişnuia să spună în glumă că Theo ar trebui să vină acasă cu bani, nu cu nimicuri.

Până la urmă, acest lucru chiar s-a întâmplat: motanul a şterpelit lirele sterline pe care un vecin le-a lăsat pentru lăptar. Păgubitul a primit lirele înapoi, pentru că în punga cu bani era și adresa sa.

Isprava s-a petrecut la noua locuință a familiei, din același oraș.

Cu toții au sperat că în acest loc Theo a renunţat la năravul său. În schimb, motanul şi-a mărit miza.

Potrivit biologului Roger Tabor, este ceva firesc ca pisicile să aducă ‘trofee’ acasă stăpânilor lor, însă de obicei este vorba de resturi din coşurile de gunoi.

‘Adevăratele pisici cleptomane sunt însă cele care aduc în mod regulat obiecte asociate omului’, a explicat specialistul, punând acest comportament pe seama faptului că aceste pisici nu au fost învăţate de către mamele lor să prindă pradă vie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite