Mocănița din județul Suceava, care transporta 20 de turiști, lovită și răsturnată de o mașină
Un accident mai puţin obişnuit s-a petrecut, duminică dimineaţă, în comuna Moldoviţa, din judeţul Suceava. Un şofer a ajuns cu maşina direct în celebra Mocăniţă, reuşind să o răstoarne.
Garnitura era pe traseu şi transporta 20 de turişti. În urma impactului, nimeni nu a fost rănit, dar pasagerii au tras o sperietură mare, mai ales că impactul a fost puternic, iar locomotiva a sărit de pe şine.
Din primele cercetări, reiese că de vină este şoferul mașinii, în vârstă de 43 de ani, care a ieşit din curtea unei case fără să se asigure. Autoturismul a fost serios avariat.
Şoferul a fost sancţionat contravențional pentru că nu a acordat prioritate de trecere şi i-a fost suspendat permisul de conducere.

