Misiune NATO. Piloții militari români protejează spațiul aerian baltic
Piloţii militari români protejează spaţiul aerian baltic. Mai multe avioane F-16 româneşti au fost trimise într-o bază din Lituania, în cadrul unei misiuni NATO. Piloţii români vor decola ori de câte ori un aparat neidentificat se va apropia de spaţiul aliat. Este a patra participare românească la astfel de operaţiuni în zona baltică.
Peste 100 de militari și 6 aparate F-16 vor sta în următoarele 4 luni în baza Siauliai din Lituania. Piloții români vor face poliție aeriană sub coordonarea NATO. În zonă, avioanele aliate interceptează frecvent aparate ale Federației Ruse care se apropie de spațiul aerian al țărilor baltice.
cdor. Mihaiță “Miță” Marin, comandantul contingentului românesc: Indiferent dacă aeronava este rusă sau de altă naționalitate, noi aplicăm aceleași proceduri. Ne așteptăm ca piloții interceptați să răspundă cu profesionalism la procedura de interceptare, dar în același timp suntem pregătiți să reacționăm oricum este necesar pentru a restabili ordinea.
Piloții români sunt obișnuiți cu misiunile de acest fel. Indiferent dacă sunt din Baza 86 – Fetești sau 71 – Câmpia Turzii, ei participă și acasă la protejarea spațiului aerian aliat.
cdor. Mihaiță “Miță” Marin, comandantul contingentului românesc: Diferențele nu constau în procedurile de interceptare. Bineînțeles, sunt diferențe mari privind mediul și contextul geopolitic în care ne aflăm față de România, dar în rest misiunea de poliție aeriană este aceeași pe care o discutăm și acasă.
Misiunea din zona baltică este și o provocare logistică pentru Armata Română. Pentru a duce în Lituania militarii și în jur de 60 de tone de echipament au fost necesare 3 zboruri cu avioane de mare capacitate, Hercules. Forțele Aeriene Române au trimis de mai multe ori, în ultimele 2 decenii, în Lituania, piloți și avioane de vânătoare. De 3 ori, contingenetele românești au fost în zonă cu aparate F-16 și o dată, în 2007, cu Mig-uri 21 LanceR.

