Miron Cozma și Adrian Sârbu, inculpați în dosarul mineriadei
Parchetul militar i-a inculpat în dosarul Mineriadei pe fostul lider al minerilor, Miron Cozma, și pe Adrian Sârbu, fost şef de cabinet al premierului Petre Roman. Aceștia sunt acuzați de infracțiuni contra umanități. Adrian Sârbu nu a făcut declarații presei, în schimb Miron Cozma a vorbit mai bine de jumătate de oră. El a susținut că nu este responsabil pentru mineriada din iunie 1990 și a dat vină pe Ion Iliescu și Petre Roman.
Cozma a susținut că liderii politici din 1990 au dat vina pe mineri, deși violențele ar fi fost comise de autoritățile statului și muncitori. Despre prezența lui la Rompexo lângă Ion Iliescu, când le-a mulțumit minerilor, Cozma spune că a fost adus cu forța de securiști. Spre deosebire de fostul lider al minerilor, Adrian Sârbu, fost șef de cabinet al premierului de atunci, Petre Roman, nu a făcut declarații presei.
Zilele trecute, procurorii militari i-au inculpat pentru infracțiuni contra umanității și pe fostul președinte al României Ion Iliescu și pe fostul premier Petre Roman. Procurorii îi acuză că în iunie 1990 ar fi pus la cale reprimarea manifestatiei anticomuniste din Piață Universității. Ar fi chemat minerii și muncitorii și ar fi instigat instituțiile statului.
Dosarul mineriadei din iunie 1990 a fost trimis în instanța în 2017, dar în 2020, Înalta Curtea a anulat probatoriul și a dispus refacerea anchetei.

