Ministrul Ştefan Radu Oprea: Turiştii trebuie informaţi. Fără o poveste de succes nu vom putea creşte turismul

Constanta, Mamaia, Romania / Sursa: Youtube drone007
2 iulie 2024, 14:46 (actualizat 2 iulie 2024, 14:49)

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a declarat marţi, la Năvodari, la deschiderea oficială a Comandamentului Litoral 2024 de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, că autorităţile trebuie să colaboreze cu antreprenorii, iar turiştii trebuie să fie informaţi despre ceea ce li se oferă, astfel încât să fie mulţumiţi şi să revină în număr cât mai mare pe litoralul românesc.

Potrivit ministrului, fără o poveste de succes a litoralului românesc, nu poate creşte numărul turiştilor.

Ministerul Economiei Antreprenoriatului şi Turismului are acelaşi interes cu mediul de afaceri, cu antreprenorii din turism, din industria ospitalităţii, acela ca turiştii să fie mulţumiţi pe litoral, în sezonul estival, astfel încât să revină în număr cât mai mare pe litoralul românesc (…) Noi credem în prevenţie (…). Din păcate am constata că numărul antreprenorilor care s-au înscris şi au venit în acest dialog a fost unul mic, însă acum suntem în etapa în care verificăm, atât ANPC în dreptul responsabilităţilor pe care le au, cât şi noi ca Minister al Turismului în dreptul responsabilităţilor pe care le avem ca autoritate de control, şi îi anunţ pe antreprenori că acolo unde vom găsi nereguli vom fi intransigenţi ca întotdeauna. De ce? Pentru că, de fapt, şi lor, şi nouă, şi consumatorilor le facem un bine. Cu atât mai mult cu cât condiţiile sunt corecte, alimentele pe care le consumăm sunt proaspete, cu cât condiţiile de cazare respectă standardele de calitate pe care noi le clasificăm la minister, cu cât plajele răspund nevoilor turiştilor, cu atât mai mult vom putea să scriem împreună cu antreprenorii de pe litoral povestea de succes a litoralului românesc. Fără o poveste de succes nu vom putea creşte turismul din România„, a spus Oprea, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a mai afirmat că instituţia pe care o conduce sprijină agenţii economici.

Sunt suficient de încăpăţânat să le explic antreprenorilor că, împreună cu ei, dar mai ales ei, trebuie să ştie să găsească acel echilibru corect între raportul preţ calitate al produselor şi serviciilor pe care le oferă. Ceea ce ţine de autorităţile statului român, de Ministerul Turismului, facem, suntem implicaţi în toate procesele care pot să sprijine antreprenorii de pe litoral, începând cu partea de plaje, că am avut foarte multe discuţii cu agenţii economici despre subiectul că licitaţia pentru plaje încă nu a fost încheiată în totalitate. (…) Ştiţi că am avut punctul de vedere în care această perioadă trebuie să fie una suficient de lungă, astfel încât costurile pe care le avem, când închirirem o plajă şi venim cu servicii pentru turişti să poată fi rezonabile, corecte. Şi atunci am reuşit să introducem în grupul de lucru, unde suntem împreună cu Ministerul Mediului, durata de 10 ani pentru închiriere, aşa cum a fost odată. Astăzi, pe o perioadă scurtă, de 1 an sau 2 ani, toate costurile de la amenajare, până la demolare, se reflectă în costurile sezlongului sau al serviciilor de pe litoral„, a declarat ministrul Turismului.

Ştefan Radu Oprea susţine că trebuie definit mai bine conceptul de staţiune.

Cred că avem foarte mult de lucru cu celelalte autorităţi, cu autorităţile locale, pentru a putea defini mai bine ce înseamnă conceptul de staţiune, cu OMD-urile, pentru ca turistul să fie foarte bine informat. Şi atunci ne dorim ca împreună şi cu ANPC, cu organizaţiile patronale, autorităţile locale, să putem să informăm turiştii din România şi străinătate despre posibilitatea de a te simţi bine şi de a avea o vacanţă frumoasă pe litoralul românesc, în funcţie de ceea ce îţi doreşti. (…) Cred că o bună informare poate să ducă la această poveste de succes a litoralului românesc„, a spus demnitarul.

Ministrul Oprea apreciază, totodată, că actual sezon estival are un debut bun, cu un număr record de turişti pe litoral.

„Sper ca acest sezon estival să fie unul bun, a debutat bine, a debutat cu un număr record de turişti pe litoralul românesc, mai sunt foarte multe lucruri de făcut, le ştim şi pe acestea. Dar pentru că este o perioadă de vacanţă pentru majoritatea celor de pe litoral, vom vorbi în special despre povestea de succes a antreprenorilor de pe litoralul românesc şi transmit consumatorilor că noi vom fi aici şi vom veghea ca ei să se simtă bine„, a afirmat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite