Ministrul român de Interne şi omologul israelian, întâlnire cu familiile unor ostatici ai Hamas. Moshe Arbel: Suntem recunoscători poporului român pentru că a ales corect, să fie de partea binelui

Membri ai familiilor unor ostatici ai Hamas
Membri ai familiilor unor ostatici ai Hamas
13 decembrie 2023, 16:53 (actualizat 14 decembrie 2023, 00:13)

„Întrevederea a avut loc cu ocazia vizitei pe care oficialul israelian o efectuează în România, în contextul situaţiei actuale de securitate din Orientul Mijlociu. Partea israeliană a adresat mulţumiri pentru solidaritatea pe care România a manifestat-o în contextul conflictului provocat de Hamas începând cu 7 octombrie”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

La rândul ei, partea română a mulţumit autorităţilor israeliene pentru sprijinul acordat în vederea repatrierii cetăţenilor români care se aflau în Israel la începutul crizei.
„De asemenea, a fost evidenţiată necesitatea de a continua împreună eforturile pentru eliberarea rapidă şi în siguranţă a tuturor ostaticilor rămaşi, oricât de greu sau de complex ar fi acest proces”, arată sursa citată.

Ministrul Afacerilor Interne a transmis familiilor prezente un mesaj de solidaritate şi a reiterat sprijinul pentru întreprinderea tuturor eforturilor care pot fi făcute pentru a contribui la eliberarea tuturor ostaticilor.
„România susţine intensificarea demersurilor pentru permanentizarea opririi focului şi pentru identificarea de soluţii diplomatice în vederea reluării Procesului de Pace şi pledează pentru respectarea strictă a dreptului internaţional şi a dreptului internaţional umanitar”, precizează MAI.
În cadrul discuţiilor, cei doi interlocutori au salutat nivelul bun al cooperării bilaterale şi au evidenţiat importanţa consolidării acesteia şi reluării proiectelor avute pe rol odată ce situaţia de securitate se va normaliza.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite