Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu: Încurajez fetele sau băieţii să facă sesizări legate de orice abuzator! A sesiza o faptă penală înseamnă a salva o altă potenţială victimă
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, încurajează fetele şi băieţii să facă sesizări legate de orice abuzator, indiferent de statut social sau calitatea lui, și a subliniat că, în acest fel, ar putea fi salvată o altă potenţială victimă.
„Încurajez fetele sau băieţii să facă sesizări legat de orice abuzator, indiferent de loc, vârstă, statut social sau calitatea lui! Am făcut acest apel şi în trecut, dar revin şi azi cu el. Este nevoie. Mizeria nu trebuie ascunsă niciodată sub preş. A sesiza o faptă penală înseamnă a salva o altă potenţială victimă„, a scris ministrul Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Justiției a mai anunțat că va fi distribuit în licee şi facultăţi un ghid în care vor fi explicați pașii pe care ar trebui să-i urmeze cei aflați în pericol: “Voi lucra împreună cu colegii din Ministerul Justiției la un ghid simplu, pentru ca victimele să știe ce au de făcut, unde să sesizeze, cui să se adreseze, cum pot fi protejate, care este legislația. Un ghid care va fi distribuit, ulterior, fetelor din licee și facultăți. Fiecare gest contează. Fiecare acțiune pentru protecția victimelor este un pas înainte. E nevoie de efort comun pentru a preveni și combate tot ceea ce este bolnav și periculos pentru noi toți”.
Alina Gorghiu a menţionat că Ministerul Justiţiei a extins ordinul de protecţie pentru orice tip de violenţă şi faţă de orice tip de agresor, iar monitorizarea cu brăţara electronică a acestora funcţionează. Iar mecanismul voucherelor pentru victimele infracţiunilor a devenit operaţional, ele putând primi până la 18.500 de lei pentru nevoi urgente.
„De aceea, spun tuturor şefilor de partide de ani de zile că e nevoie de mai multe femei în viaţa publică, în politică, în administraţie, în sistemul de educaţie, în toate domeniile. Ele sunt cele care pot construi altfel de politici publice, mult mai sănătoase pentru întreaga societate„, a încheiat ministrul Alina Gorghiu mesajul său.