Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna: Taxa pe construcţii speciale (taxa pe stâlp) va fi de 1 la sută

30 decembrie 2024, 16:33 (actualizat 30 decembrie 2024, 19:20)

Taxa pentru construcţii speciale („taxa pe stâlp”) a fost redusă de la 1,5%, cum era prevăzută iniţial în „Ordonanţa trenuleţ”, la 1%, a decis Guvernul în ședința de luni. O vor plăti companiile din toate sectoarele economice, de la energie și telecomunicații, până la agricultură. Aplicarea acestei taxe poate duce la scumpiri, avertizează reprezentanții mediului de afaceri. Cei care au contestat-o și atunci când a fost introdusă pentru prima dată de guvernul Ponta.

„Taxa de stâlp” se va aplica pe construcții speciale, dar abia din vară, deși intră în vigoare la 1 ianuarie 2025.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: Introducerea impozitului pe construcții speciale nu se va aplica decât după ce vor fi emise normele și după ce ministrul Finanțelor va avea discuții cu marile companii care vor urma să aibă investiții.

Normele de implementare a acestei măsuri vor fi elaborate în termen 90 de zile. Într-o prima formă a proiectului de ordonanță, taxa pe stâlp era de 1,5 la sută din valoarea construcției.

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Ordonanţa de urgenţă prevede introducerea unui nou impozit, impozitul pentru construcţiile speciale. Fiind un domeniu foarte complex, am solicitat în mod expres ca termenul de elaborare a normelor să fie de 90 de zile. În aceste 90 de zile se vor face analizele cu toate industriile implicate afectate, toate domeniile care pot fi afectate de acest nou impozit pe construcţii speciale. Astăzi s-a făcut o modificare, nu mai este de 1,5% este de 1%. Impozitul se va aplica conform ordonanţei pe alte construcţii decât cele care sunt impozitate la nivel local.

În următoarele 90 de zile avem răgazul necesar de a discuta cu toate ramurile industriale implicate, de a vedea impactul exact şi de a lucra la norme de implementare sustenabile, corecte şi norme care pot să ducă la o implementare reală. Impactul trebuie calculat într-adevăr pe fiecare industrie în parte şi normele trebuie elaborate ca atare„, a mai precizat Tanczos Barna.

No article selected.

Noua taxă se va aplica tuturor firmelor românești și străine care operează în România, cu excepția instituțiilor publice, fundațiilor și asociațiilor non-profit.

Marius Popa, jurnalist TVR: Printre construcțiile vizate se numără silozuri agricole, antenele de telecomunicații, panouri electrice și alte instalații industriale. Ei bine, această taxă se aplică în paralel cu impozitul pe clădiri, însă valoarea clădirilor deja impozitate nu va fi luată în calcul pentru această taxă suplimentară.

Patronatele contestă reintroducerea acestei taxe

Patronatele contestă vehement reintroducerea acestui impozit pe construcții speciale și avertizează că poate duce la reducerea consumului, creșterea inflației și scumpiri, în special la gaze și electricitate.

Radu Burnete, director executiv Concordia: Nu aduce foarte mulți bani la buget și lovește în companiile care fac cele mai mari investiții din țara asta. Cei care au gândit-o ei asta se gândesc, cum facem o taxă care să se aplice doar companiilor care au mulți bani, dar în clipa de față acele companii plătesc și taxa pe cifra de afaceri, unii mai au și impozite speciale, în energie, acum le mai punem încă o taxă, companiile astea nu întorc bani cu lopata, când vom pune taxa vor opri din investiții, nu vor mai crește salariile.

Daniel Apostol, director general FPPG: Este și o contradicție care vine cu obiectivele strategice ale României ca atunci când vrei reindustrializare, ca guvern vii cu planuri de politici publice și fiscale menite să încurajeze investițiile, nu să pună bariere.

După prima aplicare, taxa pe stâlp a fost constestată în instanță de investitori. Statul a pierdut atunci și le-a restituit sumele prin compensarea cu alte impozite. De altfel, după 3 ani de aplicare, Guvernul din 2017 a renunțat la această taxa, pe motiv că nu a adus în buget sumele estimate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite