Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, vrea înarmarea inspectorilor ANAF
Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a anunțat că inspecțiile antifraudă nu vor mai fi făcute de inspectorii de la nivelul regionalelor ANAF, ci la nivel județean. În plus, inspectorii antifraudă vor fi ”militarizati”, ei urmând a purta armă.
Inspectorii antifraudă și noul lor statut, respectiv acela de militarizare a activității acestora, este în sensul întăririi luptei anticorupție și activității economice ilicite care se desfășoară pe teritoriul județelor și de aceea intenția noastră, prin proiectul de ordonanță de urgență este că aceste structuri teritoriale să funcționeze la nivelul județelor. Noi aveam doar structurile regionale și activitatea în județe se desfășura prin intermediul regionalelor. De aceea am propus aceste măsuri care sunt la pachet, pentru că din Direcția Regională Antifraudă fiscală dorim să facem și să fie pentru statul român un instrument de luptă puternic împotriva evaziunii fiscale și mai ales a activităților ilicite, a explicat Marcel Boloș.
Este o decizie pe care o implementăm în timp și pe care împreună cu MAI urmează să o punem la punct, ei sunt cei care eliberează certificatul port arma, a mai spus Boloș.