Ministrul Finanțelor a semnat continuarea programului „Noua Casă”. Plafonul se menține la nivelul din 2021
„Ce mi-aş dori este ca ele să întrunească solicitarea din partea beneficiarilor, astfel încât să putem suplimenta”, a declarat Câciu, citat de Agerpres.
„La aceste programe să ştiţi că am lucrat împreună cu mediul de afaceri. Ele provin, şi înainte de a se face această guvernare, provin din discuţiile cu mediul de afaceri şi au fost prinse în programul de guvernare, dar şi în continuare pentru a aşeza corect aceste programe în economie am lucrat. La fel, asigurăm finanţarea acestor programe prin toate cele trei fonduri disponibile la nivelul statului român: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Fondul Român de Contragarantare şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, pentru că eu cred că trebuie să ducem finanţarea cât mai aproape de beneficiari, prin intermediul instrumentelor de care dispunem şi care sunt disponibile la nivelul diverselor ministere”, a spus Câciu.
Potrivit ministrului, se află în lucru încă un program, foarte important, anume programul IMM Prosumer.
„Acest program, care va fi finanţat dual, pe de o parte din fonduri ale statului român, garanţii, acordate pentru credite, dar şi din fonduri europene din Fondul de modernizare, va asigura companiilor posibilitatea de a achiziţiona şi monta panouri fotovoltaice şi de a deveni prosumeri, până la urmă furnizori de energie, dincolo de a-şi asigura independenţa energetică. Este un program foarte aşteptat şi cred că săptămâna viitoare va fi promovat”, a spus şeful de la Finanţe.
Totodată, el a anunţat lansarea a încă patru noi programe de sprijin a economiei, în total fiind şase programe ce aduc în piaţă în primul trimestru peste 17 miliarde de lei.
În plus, au fost aprobate plafoanele pentru acest an pentru programele IMM Invest şi Agro IMM Invest, în valoare de 10 miliarde de lei, iar pe lângă acestea vor fi lansate patru noi programe: IMM Prod, cu un plafon de garanţii de 1,5 miliarde de lei şi o schemă de ajutor de stat de 268 de milioane de lei, Rural Invest, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei şi o schemă de garanţii de 530 de milioane de lei, Garant Construct, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei şi o schemă de ajutor de stat de 495 milioane de lei, şi Innovation, cu un plafon de garanţii de 1 miliard de lei şi o schemă de ajutor de stat de 214 milioane de lei.