Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a demisionat
Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat.
În această perioadă, Ministerul pe care le condus, se arată într-un comunicat al Guvernului, a semnat contracte de finanțare în valoare totală de peste 4 miliarde euro. În plus, tot în această perioadă au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 2,3 mld. euro (bani europeni) și au fost programate pentru lansare în următoarele trei luni alte apeluri în valoare de 2,4 mld. euro fonduri europene.
”Decizia demisiei a fost luată având în vedere contextul actual și va fi efectivă începând cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligațiile oficiale implicate de vizita în România, săptămâna aceasta, a unei delegații a Comisiei Europene”, este comunicatul Guvernului.
”Mulțumesc miniștrilor din Guvernul României și reprezentanților Comisiei Europene pentru buna conlucrare, colegilor din minister și colaboratorilor, alături de care am facut echipă, reușind astfel să obținem pentru România rezultate benefice pe termen lung. Urez succes în implementare beneficiarilor de fonduri europene și încurajez organizațiile să apeleze la acest tip de finanțări. Provocările anului 2018, pe care sunt convins ca succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni în Programul Operational Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau împrumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari”, a declarat ministrul Nica.
Marius Nica a mai ocupat acest portofoliu în 2015, în Guvernul Ponta. Nica este absolvent al Facultății de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații din București (2003). Are un titlu de master în Teoria Relațiilor Internaționale, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative SNSPA (2005) și un titlu de master în Administrarea Afacerilor (MBA), Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană, Academia de Științe Economice. A fost ofițer în cadrul Ministerului Apărării Naționale (iulie 2003-februarie 2008). Între februarie 2008 și mai 2011 a fost consilier la cabinetul europarlamentarului Rovana Plumb de la Parlamentul European.
A deținut funcțiile de director de cabinet al ministrului în cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor (mai 2012-ianuarie 2013) și de secretar general al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice (ianuarie 2013-martie 2014). În martie 2014 a fost numit secretar general al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.