Luni 12 mai 2025 | București 11˚C / Cer acoperit

Ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, anunță că va limita „importurile de sclavi” din România şi Bulgaria. Reacția unui ONG: „Vă reamintim că cetăţenii români sunt exploataţi în Italia”

Ministrul de Interne al Italiei Matteo Salvini
Ministrul de Interne al Italiei Matteo Salvini
8 august 2018, 16:49

Peste 200 de muncitori imigranţi din sudul Italiei au organizat astăzi un marş de protest, scandând „Nu sclaviei!”.

Tragicul eveniment de ieri a declanșat o discuţie mai largă în Italia privind statutul muncitorilor imigranţi.

Deseori, imigranţii africani de pe câmpurile din Italia au alături muncitori români, bulgari sau polonezi.

Este o problemă a mafiei. În Foggia… este o criminalitate mafiotă pe care intenţionez să o elimin stradă cu stradă, oraş cu oraş, prin toate căile legale posibile„, a declarat Matteo Salvini, conform thelocal.it.

Vorbind despre reţelele mafiote, el a afirmat: „Dacă nu ar fi mii de persoane disperate care pot fi exploatate, ei nu ar putea face afaceri„.

Salvini şi-a anunţat intenţia de a limita „importurile de sclavi” din România şi Bulgaria şi a făcut apel la politicienii din cele două ţări să controleze mai strict mijloacele de transport şi persoanele care părăsesc ţara.

„Recent, au fost sechestrate 300 de vehicule de către poliţia vamală, majoritatea dintre ele fiind înregistrate în Bulgaria, fără asigurare”, a indicat ministrul.

Salvini a menționat că există doar 116 ofiţeri pentru a controla drumurile din Foggia.

Preşedintele Asociaţiei Femeilor Românce din Italia, Silvia Dumitrache, i-a cerut lui Salvini, să se implice în respectarea legislaţiei italiene pentru a preveni şi reduce traficul de forţă de muncă ieftină, sclavia modernă şi traficul de persoane, transmite Agerpres.

”Referitor la comunicatul Dumneavoastră prin care somaţi România şi Bulgaria să ia măsuri pentru limitarea migraţiei ‘sclavilor’ în Italia, va reamintim că cetăţenii români sunt exploataţi în Italia. Aşa încât, este de datoria Dumneavoastră să îi ajutaţi pe angajatori să respecte legislaţia italiană pentru a preveni şi reduce traficul de forţă de muncă ieftină, sclavia modernă şi traficul de persoane”, afirmă Silvia Dumitrache într-un comunicat.

”Desigur, şi România trebuie să fie mai angajată în acest sens, să informeze, să-si protejeze cetăţenii si sa respecte drepturile omului”, adaugă preşedinta organizaţiei.viewscnt

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite