Ministrul de Externe chinez: Lumea trebuie să acționeze urgent pentru a pune capăt „dezastrului umanitar” din Gaza

Șeful diplomației chineze Wang Yi
Șeful diplomației chineze Wang Yi
20 noiembrie 2023, 11:06

O delegație de miniștri de externe ai Autorității Palestiniene, Indoneziei, Egiptului, Arabiei Saudite și Iordaniei se află la Beijing în această săptămână pentru discuții care vizează o „dezescaladare” a actualului conflict palestiniano-israelian.

„Să lucrăm împreună pentru a calma rapid situația din Gaza și a restabili pacea în Orientul Mijlociu cât mai curând posibil”, le-a spus Wang miniștrilor de Externe, luni, în declarația de deschidere de la Beijing, relatează AFP.

„Un dezastru umanitar se desfășoară în Gaza”, le-a spus Wang delegaților, inclusiv secretarului general al Organizației pentru Cooperare Islamică.

“Situația din Gaza afectează toate țările din lume, punând la îndoială simțul uman al binelui și al răului și rezultatul umanității”, a mai spus Wang, care a precizat că țara sa a sprijinit pe deplin apelul pentru o soluție cu două state în Gaza de la recentul summit islamo-arab de la Riad.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă