Ministrul chinez de Externe, la New York pentru a prezida o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la problema israeliano-palestiniană

”Asumând preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU în această lună, China va ţine o reuniune la nivel înalt cu privire la problema israeliano-palestiniană pe 29 noiembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin, precizând că ministrul Wang Yi va prezida personal reuniunea.
China a salutat săptămâna trecută acordul de armistiţiu între Israel şi mişcarea Hamas, intrat luni în ultima sa zi.
Pauza, care a debutat vineri, a permis eliberarea a zeci de ostatici capturaţi de Hamas în Israel şi a peste 100 de deţinuţi palestinieni din închisori israeliene.
China a fost mereu în favoarea unei soluţii cu două state la conflictul israeliano-palestinian. Preşedintele Xi Jinping a chemat la organizarea unei ‘conferinţe internaţionale de pace’ pentru a face să înceteze luptele.
La 7 octombrie, luptători ai Hamas au trecut frontiera din Gaza într-un atac fără precedent pe teritoriul israelian, omorând 1.200 de persoane, în majoritate civili, conform autorităţilor israeliene, şi luând în jur de 240 de ostatici.
Ca ripostă, Israelul a lansat o campanie militară pentru a distruge Hamas, în care a ucis până acum aproape 15.000 de persoane, în majoritate civili, printre care mii de copii, potrivit guvernului Hamas din Gaza.