Ministrul Agriculturii intenţionează să modifice legislaţia, pentru protejarea producătorilor români. Una dintre măsuri – carnea de porc congelată să nu mai poată fi comercializată drept proaspătă
Mai bine de jumătate dintre produsele vândute în magazinele în marile lanțuri comerciale din România sunt marcă proprie și doar 43% provin de la producători români, susține ministrul Agriculturii. Florin Barbu a propus Comisiei Europene limitarea acestor produse la 20% din spațiul de la raft și un adaos comercial similar pentru aceeași categorie, susținând că măsura ar proteja veniturile fermierilor români.
FLORIN BARBU – ministrul Agriculturii: Eu nu pot să înțeleg în România, marca proprie, și luăm litrul de lapte, este undeva la 4 lei, realizat de un producător român, iar brandul aceluiași producător român este 9 lei. Ca să nu mai avem aceste diferențe noi trebuie să avem același adaos comercial pe aceeași categorie de produs.
Situația este dificilă și în sectorul cărnii de porc, afectat direct de practicile marilor lanțuri comerciale. După scăderi continue ale prețurilor din toamna trecută, carnea de porc se vinde acum la poarta fermei cu aproximativ 4,7 lei pe kilogram, sub costurile de producție, iar fermierii avertizează că, fără sprijin, riscă să-și închidă afacerile.
AURELIA DRĂGĂNESCU – președinte SuinRom: Avem foarte multe semnale că foarte mulți fermieri nu mai vor să populeze din cauza acestui lucru pentru că nu pot să susțină financiar această activitate.
ADRIAN BALABAN – președinte Asociația Producătorilor de Carne de Porc: Mai sunt 300 și ceva de ferme comerciale în România. În situația actuală riscăm, ca până la jumătatea anului, să mai rămână jumătate din ele pentru că marea majoritate nu își vor mai acoperi datoriile din urmă.
Aproape jumătate de milion de porci au fost sacrificați de la începutul anului în România. Pentru fiecare dintre ei, fermierii susțin că ar fi pierdut între 20 și 40 de euro. Ministrul Agriculturii vrea să modifice legislația și le promite ajutor fermierilor.
FLORIN BARBU – ministrul Agriculturii: Tot ce se comercializează pe teritoriul României, vorbim de carne de porc, să fie carne proaspătă, partea de carne de porc care se comercializează prin magazinele de retail, dacă e congelată să aibă inscripționat decongelare iar carnea care se valorifică ca și fresh să aibă 48 de ore și un termen de valabilitate de 6 zile. Am solicitat și o analiză pentru că este o diferență foarte mare de valorificare a carcasei pe teritoriul României față de media UE unde e 160 euro față de România unde e 120 de euro.
România crește în jur de 3,2 milioane de porci anual care acoperă aproximativ 30 % din consumul intern.
“Am luat decizia, împreună cu colegii de la ANSVSA şi ANPC, să modificăm Ordinul 183 şi Ordinul 494 din 2002, astfel încât carnea de porc care se comercializează prin magazinele de retail, dacă este congelată, să fie inscripţionată că este decongelată, iar carnea proaspătă ieşită din abator să aibă 48 ore şi un termen de valabilitate de şase zile. (…) Sunt foarte multe probleme în sectorul cărnii de porc, lucru pe care l-am spus şi la Comisia Europeană, în Consiliul AgriFish. Vorbim de valorificarea cărnii de porc de la fermieri, unde preţurile în momentul de faţă sunt foarte scăzute”, a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, fermele româneşti producătoare de carne de porc au pierderi semnificative de aproape 30%.
“Sunt pierderi semnificative de aproape 30% la fermele din România dezvoltate de noi în ultimii ani. Vorbim de cele două programe importante de reproducţie pentru 1,5 milioane de purcei, dar şi de partea de fonduri europene, unde am finalizat aproape 27 de ferme, prin fermele de gras. Nu voi accepta niciodată ca în România să vedem un preţ la carnea de porc în magazinele de retail de 17,18, 20 de lei pe kilogram, iar porcul în viu să plece de la poarta fermei cu 4,8 lei pe kilogram. Este fără precedent ca un purcel care are un cost de producţie de aproape 80 euro, băgat într-o fermă de gras, ţinut trei luni cu cheltuieli pentru îngrăşare, să ajungă la 110 kg şi să fie vândut cu 85 euro”, a subliniat Barbu.
Ministrul a precizat că va încerca să-i explice şi prim-ministrului că piaţa cărnii de porc trebuie reglementată din nou.
“Voi avea o discuţie şi cu domnul prim-ministru pentru acoperi pierderile înregistrate de către ferme în anul 2025 şi împreună cu Consiliul Concurenţei şi cu toate instituţiile din România să putem reglementa piaţa de carne de porc în România”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Acesta a amintit că există în derulare o anchetă a Consiliului Concurenţei privind valorificarea cărnii de porc pe teritoriul României.
“Trebuie să vedem preţul de la poarta fermei şi preţul magazinului de retail din România. Sunt diferenţe foarte mari pentru că poate exista pe acest lanţ o practică neloială între producătorul de carne, abator şi magazinul de retail”, a explicat Barbu.
O întâlnire de lucru a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, cu crescătorii de porci, a avut loc miercuri la sediul ministerului, în prezenţa reprezentanţilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Consiliului Concurenţei.

