Ministerul Culturii dezminte fake news-ul potrivit căruia ar fi solicitat transferul lui Demeter Andras Istvan pe o poziție de execuție, la ORDA
Ministerul Culturii dezminte faptul că ar fi trimis o cerere către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), informaţie apărută în spaţiul public, pentru a solicita transferul ministrului Demeter Andras Istvan pe o poziţie de execuţie în respectiva instituţie.
“În urma apariţiei unui document fals care circulă în spaţiul public, Ministerul Culturii informează că nu a trimis nicio cerere către nicio instituţie subordonată solicitând transferul ministrului Culturii pe o poziţie de execuţie. Ministrul Culturii, care şi-a înaintat ieri demisia, este angajat al SRTV, cu contractul de muncă suspendat. Totodată, subliniem că în cadrul Ministerului Culturii nu există o structură cu denumirea menționată în documentul fals (https://www.cultura.ro/despre-minister-2023/) și nici numărul de înregistrare indicat nu aparține instituției noastre”.
Potrivit respectivului document, Ministerul Culturii ar fi solicitat Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) transferul lui Demeter Andras Istvan la ORDA.
“Având în vedere atribuţiile ce revin Oficiului Român pentru Drepturile de Autor în domeniul reglementării supravegherii şi controlului activităţilor specifice dreptului de autor şi drepturilor conexe, precum şi necesitatea consolidării capacităţii administrative şi instituţionale a acestei structuri, Ministerul Culturii formulează prezenţa solicitare privind efectuarea transferului în interesul serviciului al domnului Demeter Andras Istvan, în prezent încadrat în cadrul Ministerului Culturii Direcţia Juridică Serviciul Drepturi de Autor”, se menţionează în documentul dezminţit de minister.
Luni, Demeter Andras Istvan a demisionat de la Ministerul Culturii, după publicarea unei înregistrări audio care îi este atribuită şi în care ar folosi un limbaj vulgar, referitoare la achiziţia Radio Chişinău.

