Mii de ruși continuă să ia cu asalt graniţele cu Finlanda, Georgia, Kazahstan şi Mongolia
Părăsesc ţara după ce Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială a 300.000 de rezervişti.
Guvernul finlandez ia în calcul închiderea graniţei pentru turiştii ruşi.
Aproape 17.000 de ruşi au trecut frontiera în Finlanda pe parcursul acestui weekend, cu 80% mai mulţi comparativ cu o săptămână mai devreme, au anunţat luni autorităţile finlandeze, în condiţiile în care fluxul de intrări continuă după anunţul de mobilizare generală din Rusia, relatează Reuters.
Traficul de la frontieră s-a mai calmat în oarecare măsură luni, rămânând însă mai ridicat decât în săptămânile anterioare, a declarat pentru Reuters căpitanul Taneli Repo, din cadrul autorităţii finlandeze pentru graniţa sud-estică.
La punctul de trecere Larsi spre Georgia, sunt cozi mari de maşini. Ruşii nu au nevoie de viză ca să intre în Georgia, în special bărbaţi care s-ar încadra în prevederile decretului de mobilizare vor să iasă din ţară.
La graniţa cu Kazahstanul, cozile de maşini sunt de 25 de km. Mii de persoane cu paşaport rusesc s-au prezentat în ultimele zile şi la graniţa cu Mongolia, dorind să scape de înrolare.