Mii de manifestanţi față de „sistemul” din Serbia. Ei au făcut apel la grevă generală

25 ianuarie 2025, 07:56 (actualizat 25 ianuarie 2025, 12:33)

Mii de persoane au defilat vineri pe străzile din Serbia, împotriva corupţiei, împotriva „sistemului” şi îndemnând la grevă generală în speranţa de a creşte presiunea asupra guvernului, care la rândul său a organizat o contra-manifestaţie, notează AFP.

Spre orele prânzului, mii de studenţi şi liceeni s-au adunat în diferite zone ale capitalei Belgrad. „Grevă generală”, „Schimbarea vine cu noi”, „Vocile studenţilor sunt vocile schimbării”, „Sistemul te minte”, au atenţionat manifestanţii prin bannere şi sloganuri.

De asemenea, ei au adus un omagiu cu 15 minute de reculegere celor 15 persoane ucise în prăbuşirea acoperişului gării Novi Sad pe 1 noiembrie. Accidentul, pe care protestatarii îl văd drept o consecinţă a corupţiei în sectorul lucrărilor publice, a dat naştere unei mişcări de protest.

Manifestaţiile au loc de săptămâni întregi, adunând zeci de mii de oameni în întreaga ţară. Potrivit Javnis kupovi, o asociaţie care înregistrează toate manifestaţiile, de la 1 noiembrie au avut loc peste 50 de mitinguri.

Pentru prima dată vineri, cuvântul de ordine al marşurilor a fost un apel la grevă generală. La Belgrad, mai multe cafenele şi magazine au răspuns la acesta şi nu au deschis, iar multe au făcut ecou grevei pe reţelele lor sociale.

Numerose şcoli au fost închise, profesorii intrând în grevă sau părinţii decizând să nu-şi trimită copiii la şcoală. Şi avocaţii au intrat în grevă săptămâna aceasta, la fel ca şi mai multe teatre şi cinematografe.

Transportul public din capitală a funcţionat normal, la fel ca şi serviciile de alimentare cu energie electrică şi gaz.

Studenţii au manifestat şi în alte oraşe din Serbia, precum Novi Sad, Nis şi Leskovac, potrivit presei locale.

Venit la marş în ciuda ploii, Nikola Nikacevic, profesor la Facultatea de Tehnologie din Belgrad, a explicat că a participat la toate manifestaţiile „pentru a sprijini studenţii în lupta lor pentru o ţară liberă, dreptate şi responsabilitate”.

„Tineretul a decis să-şi ia destinul în propriile mâini. Instituţiile trebuie să înceapă să funcţioneze din nou şi trebuie să punem capăt unei situaţii care durează de zeci de ani„, a declarat în ploaie Liljana Djunisijevic, medic anestezist pensionar.

Preluând rapid conducerea mişcării, studenţii cer transparenţă deplină în ancheta asupra accidentului de la Novi Sad, publicarea tuturor documentelor şi contractelor referitoare la renovarea gării, creşterea bugetului universităţilor şi încetarea atacurilor împotriva manifestanţilor.

O manifestantă a fost rănită vineri de o şoferiţă care, potrivit imaginilor postate pe reţelele de socializare, pare să fi doborât-o în mod deliberat. Şoferiţa a fost arestată rapid, a anunţat Ministerul de Interne.

Guvernul şi preşedintele Aleksandar Vucic au publicat unele dintre documente anchetei şi au anunţat majorări pentru profesori şi bugetele universităţilor şi susţin că au îndeplinit cerinţele protestatarilor.

La o contra-manifestaţie care a reunit mii de oameni vineri după-amiază la Jagodina, în centrul Serbiei, preşedintele Vucic a afirmat, de la o tribună improvizată în piaţa centrală a oraşului, că Serbia este „atacată atât din interior, cât şi din exterior”.

Susţinătorii săi au fluturat drapele naţionale şi au scandat: „Nu vom abandona Serbia!”.

El a spus că îi invită pe studenţi la dialog: „Cu toate acestea, în ciuda insultelor, grosolăniilor, îi invit să ne spună (…) în special la care cerere nu am răspuns”.

Repetând un discurs deja folosit în cadrul diferitelor mişcări de contestare, preşedintele sârb continuă să afirme că scopul manifestanţilor este demisia sa. El acuză „agenţii străini” că se află în spatele mişcării şi asigură că încearcă să-l omoare, laitmotive repetate pe larg în presa pro-guvernamentală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite