Mii de dosare pentru adopție au fost deblocate. Numărul copiilor adoptabili s-a dublat în doar 3 luni
Familia Coman a reușit să învingă toate barierele și acum se poate considera norocoasă.
Deși au doi copii acasă, soții Coman și-au dorit să dea o șansă unui suflet aflat în grija statului încă din primele luni de viață. S-au îndreptat spre cei care au cele mai mici șanse din cauza problemelor medicale care atârnă greu în dosare. În decembrie anul trecut au demarat procedura de adopție, iar acum au acasă încă un băiețel de 7 ani.
Diagnostice puse de multe ori cu prea mare ușurință, acuză președinta Autorității Naționale pentru Drepturile Copiilor și Adopții pentru că, spune ea, la mijloc sunt fondurile primite pentru fiecare copil greu adoptabil.
Mii de copii sunt condamnați astfel să rămână blocați în sistemul de stat, departe de familii care și-ar dori să îi adopte.
Puțini sunt copiii care au șansa să ajungă într-o familie și asta nu din cauză că în Romania nu ar fi doritori, ci din cauza poticnelilor și blocajelor de tot felul. Un telefon dat o dată pe an de familia naturală sau de o rudă îngreunează și mai mult situația. În plus, în unele dosare apar și cerințe aberante.
Dincolo de astfel de cerințe care nu se regăsesc în nicio legislație, problemele cele mai grave se înregistrează la managementul ineficient derulat la nivelul direcțiilor de protecție a copilului. Conducerea autorității centrale în domeniu arată cu degetul spre specialiștii care pregătesc dosarele. Pe ei îi consideră vinovați de faptul că au rămas prinși în sistem atât de mulți copii. Și pentru ei anunță și sancțiuni de la câteva sute la câteva zeci de mii de lei.