Mihai Popșoi, noul ministru de Externe al Republicii Moldova: Vom continua dialogul excelent și relațiile de Parteneriat Strategic cu România

29 January 2024, 09:23 (actualizat 29 January 2024, 10:11)

Mihai Popșoi a depus luni jurământului de învestire în funcția de ministru al Afacerilor Externe din Republica Moldova, în fața președintei Maia Sandu și a premierului Dorin Recean. Noul șef al diplomației de la Chișinău a dat asigurări că Republica Moldova va continua “dialogul excelent și relațiile de Parteneriat Strategic cu România.”

Mihai Popșoi “a contribuit semnificativ la stabilirea și consolidarea relațiilor Republicii Moldova cu alte state sau cu organizații internaționale. Este cunoscut de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. A muncit alături de alți colegi din Guvern pentru ca să creștem încrederea partenerilor în Republica Moldova“, a declarat Maia Sandu la învestirea noului ministru de Externe.

Președinta Republicii Moldova a subliniat că obiectivele țării în ceea ce privește politica externă rămân aceleași: “Să ancorăm definitiv Republica Moldova în lumea liberă, să întreprindem pași decisivi pe calea integrării europene și să reprezentăm interesele Republicii Moldova, interesele cetățenilor noștri, fie că vorbim de cetățenii care sunt în țară sau de cetățenii noștri din diasporă.”

Mihai Popșoi: Vom continua dialogul excelent și relațiile de Parteneriat Strategic cu România

Noul ministru a vorbit și el despre prioritățile ministerului pe care îl conduce: “Continuarea parcursului de integrare europeană. Ministerul de Externe va consolida dialogul politic atât cu țările membre, cât și cu Bruxellesul, ajutând astfel ministrul responsabil de Afaceri Europene. Vom continua dialogul excelent și relațiile de Parteneriat Strategic cu România. Vom fortifica în continuare dialogul strategic cu Statele Unite, cu Ucraina. Vom dezvolta cooperarea noastră atât pe bilaterală cât și pe multilaterală. Trebuie să fim mul mai ambițioși, trebuie să valorificăm toate oportunitățile și toate mijloacele pe care le are diplomația noastră – deși tânără, una profesionistă“, a arătat noul șef al diplomației de la Chișinău.

Birou separat la Chișinău pentru integrare europeană

Popșoi devine noul șef al diplomaţiei de la Chișinău după ce Nicu Popescu şi-a anunţat săptămâna trecută demisia. Popescu a declarat că şi-a îndeplinit obiectivul de a conduce ţara spre Uniunea Europeană.

„Doresc să vă anunț că am decis să-mi depun mandatul de viceministru și de ministru al Afacerilor Externe și Integrării EuropeneAm reușit să ridicăm Moldova din cea mai rușinoasă perioadă în istoria diplomației. Am îndeplinit cu succes obiectivele stabilite la începutul mandatului și la această etapă am nevoie de o pauză. Voi continua să fiu alături de doamna președintă Maia Sandu, de echipa de guvernare indiferent de poziția în care mă voi afla”, a declarat Nicu Popescu.

 Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost separat cu această ocazie de componenta sa de integrare europeană, care devine un birou separat, Biroul pentru Integrare Europeană, condus de Cristina Gherasimov, cu rang de ministru fără portofoliu.

Mihai Popşoi are 36 de ani, este este deputat al partidului de guvernământ PAS şi vicepreşedinte al Parlamentului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite