“Mi-au făcut dializă. Dacă nu făceau, muream”. O femeie s-a intoxicat cu mercur, după ce a folosit o cremă de albire a pielii
Caz șocant în Bistrița-Năsăud, unde o femeie a fost la un pas de moarte, după ce a folosit o cremă de albire a pielii, pe baza unui derivat din mercur, care, în doze mari, poate acționa ca o otravă. A cumpărat unguentul dintr-un magazin, deși se prepară doar în farmacii. Comercianta, care vindea produsul sub sigla proprie, este acum cercetată penal, pentru mai multe fapte, inclusiv evaziune, trafic de produse sau substanțe toxice și vătămare corporală. Urmează informaţii cu impact emoţional!
Numai seara, un strat subțire, numai pe față, nu pe gât, nu pe decolteu. După 4-5 seri eu aveam frisoane. Am crezut că e de la răceală. După 8 seri m-am trezit desfigurată, cu alergie pe gât, pe mâini, pe piept, mărturisește femeia.
Femeia în vârstă de 40 de ani care a ajuns la spital povestește că a folosit crema de albire 8 zile. Iar în acest timp s-a simțit tot mai rău. Susține că de la magazinul de unde a cumpărat produsul i s-a spus că totul e normal. Dar, speriată, a mers la medicul de familie și apoi a ajuns la spital, în stare gravă.
Am ajuns la UPU. Eram monstru. Medicii au început cercetările, mi-au făcut și mie analize și au găsit mercur și clor. Starea s-a degradat repede, m-au băgat la ATI și mi-au făcut dializă. Dacă nu făceau, eu muream, povestește femeia.
Camelia Strungari, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud: A prezentat semne de alergie la nivelul feței și manifestări de insuficiență hepatică, intoxicația cu mercur a fost confirmată de analizele de laborator.
Crema cumpărată era un produs medicinal, ce poate fi preparat în farmacii, unde costă, de obicei, aproape 50 de lei. Însă, în magazin, era vândută cu 300 de lei. Iar online, cu 500 de lei.
Femeia care vindea produsul sub un brand propriu a recunoscut că nu face decât să cumpere crema din farmacii și să o pună în alte cutii. Nimic ilegal, spune ea. Și susține că victima nu a respectat instrucțiunile.
Anca Cârcu, antreprenoare: Această doamnă care a făcut denunț a dat și pe mâini și pe gât și pe decolteu și a dat strat gros. Acum ea e foarte albă. E o cremă cu precipitator de mercur, e o crema care are și acid salicilic, cu ingredientele la vedere. Crema asta a plecat în toate țările din lume. Noi avem acest produs, doar acest produs, de la farmacii. Noi vorbim de precipitatul alb de mercur, care este solid și care se găsește în farmacii și în depozitele farmaceutice.
Firma antreprenoarei a fost amendată de 40.000 de lei, în iunie, de Direcția de Sănătate Publică, după un control. Și i s-a interzis să mai comercializeze crema, pentru că nu avea în obiectul de activitate vânzarea ei.
Anca Andriţoiu, director, DSP Bistriţa-Năsăud: Conține mercur, acestea sunt niște creme preparate care se prepară în farmaciile care au oficină și nu se comercializează așa, la liber, se fac la o recomandare a medicului, se folosesc în dermatologie.
Experții în toxicologie avertizează că derivații din mercur au reguli de utilizare extrem de stricte.
Carolina Negrei, expert toxicologie, UMFCD: Potrivit Regulamentului european 1223/2009 privind produsele cosmetice, toate formele de mercur sunt interzise în cosmetice și alte produse destinate aplicării pe piele. Aceleași restricții există și în Statele Unite și în majoritatea țărilor din lume. Într-o astfel de situație, pentru a stabili cu certitudine dacă produsul folosit conține clorură de mercur amoniacală, este obligatorie testarea lui într-un laborator acreditat RENAR.
După ce femeia a ajuns la spital, DSP a predat cazul la Poliție. Și spitalul a făcut o sesizare. Polițiștii au desfășurat mai multe percheziții și au deschis dosar penal.
Crina Sîrb, purtător de cuvânt IPJ Bistrița-Năsăud: În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate reciepiente cu o substanță albă, care ar avea în compoziție clorură de mercur amoniacală, substanță toxică, recipiente cu diferite uleiuri și documente. S-a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile. Femeia este cercetată pentru evaziune fiscală, susbtituire, trafic de produse sau substanțe toxice și vătămare corporală.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

