Meteorologii au prelungit până duminică seara informarea de vreme rea
Informarea meteo e valabilă de sâmbătă, de la ora 04:00, până duminică, la ora 23:00.
În dimineața zilei de sâmbătă, în Maramureș și în Transilvania trecător vor fi și precipitații mixte. În restul teritoriului ploile, mai ales averse, vor avea caracter temporar și se vor semnala local.
În zona montană vor fi precipitații local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1500 m și vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 50…70 km/h, iar pe creste peste 80…90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.
Intensificări temporare ale vântului vor fi și în celelalte zone, în special pe parcursul zilei de duminică, cu viteze mai mari în sudul țării, inclusiv în zona municipiului București.