Ninsorile abundente și viscolul au dat peste cap traficul rutier. Nu sunt drumuri blocate, potrivit Infotrafic
Ninge abundent încă de duminică, în multe regiuni, iar pe șosele, utilajele intervin în continuu pentru îndepărtarea zăpezii. La malul mării, vântul puternic accentuează senzația de frig pătrunzător. Meteorologii anuţă că episodul de iarnă va mai dura câteva zile.
ACTUALIZARE Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat luni seara că nu sunt înregistrate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier şi nici pe fondul condiţiilor meteorologice.
În judeţul Buzău s-au format troiene chiar şi de jumătate de metru. Un TIR încărcat cu pui vii a derapat de pe un drum județean acoperit cu zăpadă și a ajuns în șanț.
Pe Drumul Naţional 2C, la ieșirea din Smeeni, un alt șofer a ajuns cu mașina în șanț și a fost scos de drumari. Cel mai afectat de zăpadă și viscol a fost sudul județului.
Cod galben de ninsoare în județul Olt, după mulți ani. Autoritățile spun că sunt pregătite pentru a face față acestui episod de iarnă.
Noapte albă la propriu și la figurat și în Craiova, unde utilajele au ieșit la deszăpezit. Peste 80 de tone de material antiderapant au fost imprăștiate.
A venit iarna și la mare. Cu temperaturi scăzute, valuri mari și rafale puternice de vânt.
La malul mării ninge în continuare abundent și vântul bate cu putere. Utilajele drumarilor au fost toată ziua pe șosele, pentru că viscolul tot aduce zăpada pe şosea.
Însă, pentru turiștii care au ajuns pe faleză a fost o experiență de neratat.
Sudul țării rămâne sub avertizare de ninsori și viscol până miercuri dimineață. Se va depune un strat de zăpadă de până la 25 de cm și sunt așteptate rafale de până la 45 km/h.

