METEO. Vremea se încălzește ușor în sudul țării

15 ianuarie 2024, 10:02 (actualizat 15 ianuarie 2024, 10:07)

Începutul de săptămână ne aduce vreme ușor mai caldă și atmosferă plăcută în ținuturile sudice, iar în rest vor predomina ninsorile.

Luni, vremea se va încălzi ușor, în special în sudul țării, unde vom vedea și soarele. În restul regiunilor norii vor fi prezenți pe tot parcursul zilei și vor aduce precipitații sub formă de ninsoare în Maramureș, Crișana și Transilvania, iar în Banat și Oltenia va ploua. La munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, mai ales în nordul Carpaților Orientali. Vor fi condiții de polei și ceață prin unele zone, așadar, mare atenție la drum! Vântul va sufla cu putere la altitudini mari, pe unde va fi viscol, în rest va adia ușor. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 10 grade.

În Capitală vom avea o zi plăcută, cu soare și cu o temperatură acceptabilă pentru acesată perioadă. Maxima va urca până la 7 grade.

La munte va fi frig iar cerul se va menține acoperit de nori. Va ninge și se va depune strat de zăpadă în Carpații Orientali și în Munții Apuseni iar la noapte în toată zona montană. Vântul se va înteți pe creste cu viteze de peste 80 de km/h, viscolind ninsoarea. Prin stațiuni temperaturile vor creste ușor.

Marți, vremea se va raci ușor, însă în regiunile sudice stăm mai bine în termometre. Va ninge slab în Maramureș, Transilvania, Moldova cât și la munte iar în sud-est vor fi precipitații mixte și depuneri de polei. Vântul se va intensifica la altitudini mari, dar se va simți și în restul regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade și +8 grade.

Vremea în Europa

În Peninsula Iberică temperaturile cresc și va fi mai cald decât în mod obișnuit pentru această perioadă, în schimb vor fi ploi trecătoare. În nord-vestul continentului vor fi precipitații mixte pe alocuri. În Peninsula Scandinavă vremea se va răci accentuat, va fi ger și viscol. În centrul Europei vor predomina ninsorile iar în sud-est găsim vreme caldă și temperaturi în creștere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă