METEO. Vreme instabilă și temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei
Ziua de astăzi aduce vreme instabilă : ploi, vijelii și chiar grindină prin unele zone ale țării, iar temperaturile se mențin mai scăzute decât ar fi normal pentru ultima decadă a lunii august.
Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a ţării, iar în centru, sud şi est temperaturile vor fi mai coborâte decât normalul perioadei. Vor fi înnorări, averse, descărcări electrice şi grindină în Carpaţii Meridionali şi Occidentali cât și în Transilvania, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, unde se vor înregistra peste 20 l/mp. Vântul va sufla slab iar maximele se vor încadra între 22 şi 30 de grade.
În Capitală vom avea o zi răcoroasă cu mulți nori și ploi în prima parte a zilei, maxima va urca până la 25 de grade.
La munte, atmosfera va fi instabilă și rece pentru această perioadă. Sunt anunțate averse, descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 15…20 de l/mp.
Pe litoral, vremea va fi neprietenoasă. Se va răcori, iar ploile își vor face loc în peisaj. Temperaturile din aer vor atinge valori de 28 de grade, iar apa mării va avea în jur de 25 de grade.
Vremea în Europa
Pe continent, vremea va fi instabilă în multe zone cu averse torențiale, vijelii și grindină în vestul și nord-vestul Europei, dar temperaturile vor rămâne ridicate cu mult peste normalul perioadei.
În Peninsula Scandinavă aerul se răcorește ușor iar ploile vor continua și astăzi.
Aversele vor cuprinde și sudul și sud-estul continentului iar în rest vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă.

