METEO. Primăvara prinde putere – vreme caldă, dar cu rafale de vânt
Primăvara dă semne clare că s-a instalat pe deplin în țara noastră: temperaturile încep să crească, soarele va domina cerul în multe zone, iar singurul care ne mai dă puțin de furcă este vântul.
Atenționarea de cod galben de vânt rămâne în vigoare până mâine la ora 23.00. În Banat, sudul Crisanei și în cea mai mare parte a Moldovei, rafalele vor atinge 60 de km/h, iar în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, vântul va sufla și mai puternic cu viteze de până la 90 de km/h. De asemenea, și în restul regiunilor ne putem aștepta la rafale între 40 și 50 de km pe oră.
Așadar, astăzi ne putem bucura cu adevărat de vreme frumoasă, cu temperaturi în creștere în toată țara. Totuși, vor mai fi ceva înnorări, mai ales în nord, unde sunt posibile ploi slabe, iar în rest, atmosfera se va menține însorită pe tot parcursul zilei. Vântul însă, va rămâne activ și va sufla mai tare în Banat, sudul Crișanei și în cea mai mare parte a Moldovei, iar în zona montană, la altitudini mari, rafalele vor fi chiar mai puternice. Maximele se vor încadra între 14 și 27 de grade, semn clar că primăvara își intră cu adevărat în drepturi.
În Capitală ne așteaptăm la o zi deosebit de plăcută și caldă, chiar dacă, în prima parte a zilei, vor fi câțiva nori trecători, aceștia se vor risipi treptat, iar soarele va domina cerul. Vor fi totuși momente în care vântul se va înteți. Temperatura maximă va urca până la 22 de grade.
La munte, veștile sunt bune: aerul cald va ajunge și aici, cerul va fi doar ușor înnorat, fără precipitații, iar în zonele joase, vântul va sufla slab. Totuși, la altitudini mari, în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, vântul se va intensifica, cu rafale ce pot atinge până la 90 de km/h.
Joi, vremea se va încălzi considerabil, iar primăvara pare că se așază încet și sigur. Însă vântul își va face simțită prezența în sudul Banatului, în cea mai mare parte a Moldovei și în masivele vestice, unde rafalele vor atinge între 60 și 90 de km/h, dar se va simți și în celelalte regiuni cu intensificări ușoare, dar sesizabile. În rest, câțiva nori decorativi și soare ce vă străluci în voie iar maximele se vor situa între 17 și 29 de grade.
Vremea în Europa
În Europa observăm o vreme capricioasă, cu contraste de la o regiune la alta. În Peninsula Iberică, cerul va fi acoperit, cu precipitații abundente și temperaturi mai scăzute decât în ziua precedentă, pe când în nord-vest vor fi perioade însorite dar și rafale de vânt.
În Peninsula Scandinavă, iarna încă își face simțită prezența prin lapoviță și ninsori.
De asemenea, ploile vor continua în sudul și estul Europei, apoi se vor extinde treptat și către centrul continentului, iar în rest vremea se va menține frumoasă, cu temperaturi în ușoară creștere.