METEO Ploi şi grindină în Crișana, Maramureș, Transilvania şi Moldova

7 mai 2024, 10:11 (actualizat 7 mai 2024, 10:20)

Astăzi vremea va fi caldă dar instabilă, așadar se vor strânge norii în Crișana, Maramureș, Transilvania şi Moldova pe unde va ploua torențial şi vor fi condiții de grindină. Cantitățile de apa vor depăși 35 de l/mp iar vântul se va intensifica în zona montană, iar prin unele zone va avea aspect de vijelie. În restul regiunilor atmosfera se va menține însorită, iar temperaturile maxime se vor încadra între 20 si 28 de grade.

În Capitală se va face mai cald decât ar fi normal la această dată însă începând cu orele amiezii se va înnora şi vor fi ploi însoțite de fenomene electrice. Temperatura maximă va fi de 28 de grade.

La munte, în prima parte a zilei vor fi perioade cu soare dar mai târziu şi în prima parte a nopții se adună norii şi va ploua. Nu este exclus să cadă grindină, iar vântul va sufla cu putere.

Pe litoral va fi încă o zi frumoasă şi însorită până la un moment dat când norii vor ajunge şi pe aici iar vântul va ajunge la viteze de 55 de km/h. Pe plajă vor fi cel mult 23 de grade.

Așadar, ne așteptăm la o săptămâna furtunoasă, am putea spune cu instabilitate în multe zone, vor fi condiții de grindină iar vântul va avea aspect de vijelie. În termometre momentan stăm bine, însă începând de mâine temperaturile vor marca o scădere ușoară şi se vor apropia de normalul perioadei până spre sfârșitul săptămânii.

Vremea în Europa

În Peninsula Iberică dar şi în nord-vestul continentului vor fi înnorări accentuate şi va ploua.

În Peninsula Scandinavă temperaturile vor fi uşor mai ridicate iar precipitații vor fi pe spații mici.

În sud-estul şi centrul Europei vremea va fi schimbătoare, vor fi momente însorite dar ploile nu vor lipsi complet din peisaj.

De mâine, instabilitate în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania şi Oltenia, pe unde vor fi averse, descărcări electrice si condiții de grindina. Vântul va sufla mai tare la munte dar şi în sud iar temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 22 de grade.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite