METEO. Cod portocaliu de caniculă până joi, la ora 10.00. Temperaturile ajung la 39 de grade

10 iulie 2024, 10:43

Codul galben de caniculă se extinde în toate regiunile. În plus, meteorologii au emis și un cod portocaliu până mâine la ora 10.00 în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și București, unde temperaturile maxime vor fi de 39 de grade la umbra iar indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități iar nopțile vor fi tropicale.

Soarele va fi de-a dreptul arzător pe tot parcursul zilei și doar în zona montană și în sud-estul teritoriului vor fi câțiva nori în peisaj ce vor aduce ploi trecătoare la un moment dat. Vântul se va simți ușor în Dobrogea, Muntenia  și sudul Moldovei iar temperaturile maxime se vor încadra între 32 și 39 de grade.

În Capitală vom avea o zi extrem de fierbinte, cu mult soare și atmosferă sufocantă. Maxima va ajunge la 39 de grade iar disconfortul termic va crește.

Și la munte va fi extrem de cald, predomină vremea însorită până spre seară, când vor fi câteva averse slabe.

Pe litoral cerul se păstrează curat toată ziua, însă căldura va fi greu de suportat din cauza disconfortului termic, așa că mare atenție cu expunerea la soare! Maximele vor ajunge la 34 de grade iar apa marii va avea în jur de 27 de grade.

Joi, vremea va fi tot caniculară, iar disconfortul termic va fi deosebit de ridicat. În schimb, la lăsarea serii cerul va fi înnorat în zona montană și în sud-est, unde nu este exclus să plouă slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 39 de grade.

Vremea în Europa

Vremea va fi călduroasă în Peninsula Iberică, iar în nord-vestul continentului vor fi înnorări, ploi și vijelii iar pe aici temperaturile vor fi în scădere față de ziua de ieri.

În Peninsula Scandinavă va fi ceva mai răcoroare iar norii de ploaie rămân în decor și astăzi.

În restul continentului temperaturile se vor menține ridicate iar vremea va fi caniculară la orele amiezii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

METEO. Canicula se restrânge către sudul și sud-estul țării

Zile de foc și, local, nopți tropicale în weekend