Mesajul lui Owen Cooper, 15 ani, cel mai tânăr câștigător al unui Emmy pentru interpretarea din „Adolescence”: Ieșiți din zona voastră de confort, nu contează dacă te simți stânjenit

Premiile Emmy for 'Adolescence', Owen Cooper / Sursa: Profimedia images
15 September 2025, 09:15 (actualizat 10 October 2025, 14:58)

Owen Cooper, în vârstă de doar 15 ani, a făcut istorie la cea de-a 77-a ediție a premiilor Emmy, devenind cel mai tânăr actor recompensat vreodată cu trofeul pentru rol secundar într-o miniserie sau producție antologică. El a fost premiat pentru interpretarea sa din serialul Adolescence, care a obținut în total opt distincții.

„Când am început cursurile de actorie, nu mă așteptam să ajung în Statele Unite, darămite aici”, a spus Cooper pe scenă. „Acum trei ani nu eram nimic, iar astăzi sunt aici. Ieșiți din zona voastră de confort, nu contează dacă te simți stânjenit?”, a adăugat el, potrivit BBC.

Tânărul actor a povestit într-un interviu pentru Netflix că, la început, și-a surprins părinții atunci când le-a cerut să meargă la cursuri de actorie, deoarece visul lui era să devină fotbalist.

Premiul pentru cel mai bun actor principal într-o miniserie a revenit colegului său de distribuție, Stephen Graham. În sala de presă, acesta a rememorat reacțiile fanilor: „Am fost oprit la supermarket de oameni care mi-au spus simplu: mulțumesc. Un tată mi-a spus: Mulțumesc că mi-ai dat ocazia să am o conversație cu fiul meu pe care nu am avut-o niciodată până acum. Cred că asta am reușit să facem – să deschidem uși pentru copii și să creăm dialoguri.”

Cele mai premiate producții la Emmy 2025

  • Adolescence – 8 premii, inclusiv pentru serie limitată, regie, actor și actriță în roluri principale și secundare.
  • The Studio – 13 premii în total (Primetime și Creative Arts), inclusiv pentru cea mai bună comedie și cel mai bun actor, Seth Rogen.
  • The Pitt – premiul pentru cel mai bun serial dramatic, alături de trofee pentru actorul principal Noah Wyle și actrița secundară Katherine LaNasa. „Adolescence”, serialul Netflix filmat dintr-un singur cadru, marele câștigător la Emmy 2025

„Adolescence”, serialul Netflix filmat dintr-un singur cadru, marele câștigător la Emmy 2025

„Adolescence” prezintă urmările înjunghierii unei adolescente, un băiat de 13 ani de la școala ei fiind arestat pentru uciderea ei. Dar ceea ce i-a adus aprecierea criticilor a fost explorarea misoginismului alimentat de rețelele sociale în rândul băieților adolescenți.

Unul dintre motivele pentru care producția a atras atenția publicului și criticilor a fost faptul că toate cele patru episoade, de câte o oră fiecare, au fost filmate integral dintr-un singur cadru, fără întrerupere – o tehnică rar folosită, dar apreciată pentru intensitatea și imersiunea pe care o oferă spectatorilor.

Povestea urmărește destinul lui Jamie Miller, un adolescent acuzat de înjunghierea unei colege, rol interpretat de tânărul Owen Cooper, originar din Warrington. Actorul avea doar 14 ani la filmări și, la 15 ani, a devenit cel mai tânăr câștigător din istoria Emmy la categoria „actor secundar” într-o miniserie.

Rolul tatălui i-a revenit lui Stephen Graham, care a co-creat serialul împreună cu scenaristul Jack Thorne. Inspirat de cazuri reale de violență juvenilă din Marea Britanie, Adolescence explorează impactul rețelelor sociale și al smartphone-urilor asupra adolescenților și a reușit să provoace discuții aprinse în societate.

Alina Conteanu

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite