Sâmbătă 14 iunie 2025 | București 24˚C / Mai mult noros

Menţiune pentru România la Olimpiada Internaţională de Filosofie. Au participat elevi din 54 de ţări

Echipa României la Olimpiada Internațională de Filosofie. Sursa foto: Ministerul Educației
18 mai 2025, 13:41 (actualizat 18 mai 2025, 16:15)

România a fost reprezentată la Olimpiada Internaţională de Filosofie, care s-a desfăşurat în Italia, la Bari, de doi elevi, unul dintre aceştia obţinând o menţiune, a informat, duminică, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

La olimpiadă, ţara noastră a fost reprezentată de Matei-David Şerban, elev al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi, care a obţinut menţiunea, şi Andreea-Denisa Stroiu elevă la Colegiul Naţional „Costache Negri” Galaţi.

Cea de-a 33-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie s-a desfăşurat în perioada 15-18 mai. La competiţie au participat 111 elevi din 54 de ţări.

Profesorii care au reprezentat delegaţia României au fost Eugen Stoica, membru în Comitetul Internaţional şi în Juriul Internaţional, de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, şi Ioan Alexandru Tofan, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „A.I.Cuza” din Iaşi, membru în Juriul Internaţional.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite