Medic de familie din Cluj, amendat cu 6.000 de lei pentru eliberarea adeverinței de concediu medical fără toate documentele

22 aprilie 2024, 20:00

După decizia autorităților de a elimina impozitarea pentru o parte dintre concediile medicale, se înteţesc controalele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la medicii care eliberează astfel de certificate. La Cluj, un medic de familie a fost amendat cu 6 mii de lei pentru că a eliberat o adeverință de concediu, deși nu ar fi avut toate documentele necesare. Sancțiunea a atras revolta medicilor.

Medicul de familie din comuna Florești a emis un certificat de concediu medical pentru un părinte care trebuia să își îngrijească copilul bolnav. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate l-a sancționat pentru că nu ar fi avut adeverință de la angajator, obligatorie pentru astfel de certificate. Amenda a atras revolta medicilor de familie.

Emiliana Costiug, președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj: În România, medicul este sancționat pentru o contravenție care înseamnă lipsa unei adeverințe de o anumită factură în fișa medicală. Noi nu suntem funcționari, nu trebuie să analizăm condițiile în care se plătește acel concediu. Eu știu doar, ca medic, că aveți sau nu aveți recomandarea de concediu medical.

Certificate de concediu medical, eliberate în baza unor adeverințe neconforme

Medicul de familie amendat a refuzat să facă o declarație publică, însă a spus reporterului TVR că a fost sancționat pentru eliberarea unui singur certificat pentru numai o zi de concediu de îngrijire a copilului bolnav. Totuși, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj spune că medicul este unul dintre cei care au eliberat cele mai multe certificate de concedii medicale anul trecut.

Crina Grozav, purtător de cuvânt, casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Cluj: Urmare a acțiunii de control, s-a constatat că un număr de 21 de certificate de concediu medical au fost eliberate cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, concret – în lipsa adeverințelor eliberate de la angajator, în baza unor adeverințe neconforme. Medicul prescriitor a fost sancționat contravențional cu amenda minimă de 6.000 de lei.

Acest tip de concediu medical, pentru îngrjirea copilului, nu este impozitat cu 10% din valoare conform noilor reglementari aprobate de guvern. Iar medicii care le prescriu sunt mai frecvent supuși verificărilor, acuză medicii de familie, care se tem să mai acorde astfel de certificate.

Emiliana Costiug, președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj: Este un abuz ceea ce se întâmplă și o afectare a libertății profesiei medicale. Vă dați seama că acest lucru va însemna o reținere a medicului de a elibera un concediu medical.

Medicii de familie din Cluj au anunțat că vor redacta un memoriu adresat autorităților, în care vor solicita reducerea birocrației. Anul trecut, un proiect de lege pentru eliminarea adeverinței de la angajator la eliberarea concediului medical a fost respins în Senat.

CASS pentru concedii medicale în cazul bolilor obişnuite, al celor ce impun carantină şi reducerea timpului de lucru

Guvernul a reluat și azi discuțiile privind taxarea concediilor medicale. Și a ajuns la o formă finală a ordonanței pe așa-numita taxă pe boală. Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că se va percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, al celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite