Măsurile de relaxare fiscală au fost puse în procedură de transparență decizională. Ce prevede proiectul

Ministerul Finanțelor a pregătit ordonanța prin care vrea să echilibreze cheltuielile bugetare și stabilește condițiile în care angajaților de la stat li se vor putea majora salariile. Deocamdată, proiectul de act normativ a fost pus în procedură de transparență decizională.
Printre măsurile cuprinse în acest proiect este aceea potrivit căreia companiile de stat care au avut pierderi sau plăți plăți restante la finalul anului 2023 vor putea să crească salariile, însă doar dacă respectă anumite condiții: trebuie să prezinte, odată cu aprobarea bugetului, un plan de reorganizare, chiar restructurare, și să nu crească personalul față de anul 2023. De asemenea, să nu acorde, în anul 2024, premii, prime, bonusuri sau alte drepturi de natură salarială, a transmis Vlad Ungar pentru Telejurnal matinal.
Documentul poate fi consultat AICI.
Pe de altă parte, indemnizația lunară pentru veterani va fi indexată cu rata inflației – sunt 20 de mii de veterani în România care o vor primi.
Există posibilitatea, potrivit acestui act normativ, de a stabili prin Memorandum un număr total de funcții de conducere mai mare de 8 la sută, dar fără a depăși 10% din numărul total de posturi aprobate. Însă trebuie respectate și aici două condiții: trebuie ca instituția să fie reorganizată și să existe anumite atribuții suplimentare acordate, iar companiile de stat, potrivit unui articol din actul normativ, ar putea fi obligate să vireze la buget cel puțin 50% din profit.
Și o veste bună: bonusurile pentru angajați rămân și în cazul companiilor de stat care înregistrează pierderi, iar începând cu data de 1 iunie se renunță la prevederea prin care unele instituții își mai pot desfășura activitatea dacă au număr de peste 50 de posturi aprobate.