Măsuri de securitate fără precedent la Jocurile Olimpice de la Paris. A fost instituit cel mai ridicat nivel de alertă, „urgență atentat”
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris va mobiliza un dispozitiv de securitate fără precedent. Organizatorii pregătesc ultimele detalii pentru evenimentul care se va desfăşura, în premieră, în aer liber şi nu pe un stadion, ca până acum.
Efective suplimentare de poliţişti şi jandarmi, militari, pompieri şi echipe speciale de deminare precum şi drone, elicoptere şi avioane vor integra dispozitivul de securitate prevăzut pentru deschiderea evenimentului sportiv.
La ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, peste 80 de bărci vor transporta pe Sena cele 200 de delegații olimpice. Aproape 300.000 de spectatori vor asista la eveniment.
Avioane și elicoptere special echipate vor proteja spațiul aerian al Parisului.
Permise de trecere pentru cei care locuiesc în apropiere
Cei care locuiesc în clădirile învecinate ceremoniei din 26 iulie vor avea nevoie de un permis de trecere care se va elibera online, după un control de securitate.
Înainte de eveniment și în timpul Jocurilor va fi nevoie de același permis pentru cei care lucrează în perimetrul evenimentului sportiv.
Între timp, se fac repetiții pentru ca totul să decurgă așa cum a fost gândit.
Vor crește și controalele în mijloacele de transport în comun din Capitală și din regiunea pariziană pentru prevenirea oricărui incident.
În Franța este cel mai ridicat nivel de alertă, cel de „urgență atentat”, din cauza riscului de atentate.