Martori la flagrantul în care a fost prins Dumitru Buzatu. Președintele CJ Vaslui a contestat decizia de arestare şi susţine că totul este o înscenare

25 septembrie 2023, 17:59

Emil Savin, zis Farmazon, spune că a decis să meargă la DNA la sfatul avocaţilor săi, care l-au avertizat că, în caz contrar ajunge la puşcărie. Aşa se face că l-ar fi denunţat pe expertul arestat în acest dosar. Şi în acest mod procurorii au ajuns chiar la Dumitru Buzatu.

Emil Savin, denunţăror Dumitru Buzatu: Eu nu am avut o prietenie cu domnul Buzatu. Văd că toată lumea spune că eu sunt omul de casă al domnului Buzatu. Eu nu am avut o relaţie chiar atât de bună cu domnul Buzatu. Mai ales după ce a fost la Consiliul Judeţean, lumea spune că eu am contracte. Eu am zero contracte cu Consiliul Judeţean.

Savin a reclamat la DNA că un om de încredere al lui Buzatu, Ioan Buruiană, poreclit „Buru”, fost angajat al DGASPC Vaslui, era cel care negocia cu antreprenorii, în numele preşedintelui CJ atribuirea procentului de 10% din contracte. Buruiană susţine însă că nimic nu este adevărat.

Ioan Buruiană, om de încredere al lui Dumitru Buzatu: Nu mi-au cercetat maşina mea personală, m-au întrebat doar dacă ştiu ceva. Le-am spus nu! A două zi am fost chemat la DNA cu acelaşi motiv, că ei au impresia că eu am ştiut ceva despre această mită, acest aranjament. Şi le-am spus să verifice în telefon că nu am nicio treabă, bani n-am avut, n-am ştiut.

La balta de pescuit de la Cârja, un martor ocular a asistat la intervenția procurorilor DNA în momentul prinderii în flagrant a baronului PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu.

În localitate, Farmazon, așa cum este cunoscut omul de afaceri Emil Savin, deține o rezervație piscicolă. Domeniul se întinde pe câteva zeci de hectare. Acolo a fost organizată partida de pescuit, unde Dumitru Buzatu dorea să prindă „peștele ca lumea”, după cum spune el conform monitorizărilor DNA. ”Peștele”, adică mită.

Potrivit referatului de arestare, când a ajuns la întâlnirea cu Emil Savin, Buzatu a luat masă alături de ceilalți invitați la partida de pescuit. În jurul orei 19.00, invitații au plecat spre Vaslui, îmbarcați în două mașini. În prima se află Dragoș Cazacu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, Ioan Buruiană, directorul economic al aceleiași instituții, și Ana Obreja, șefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu. Cazacu ne-a mărturistit cum DNA a oprit maşina în care se afla.

Dragoș Cazacu, director DGASPC Vaslui, martor la flagrant: Am pescuit, singurul motiv pentru care eram acolo. Eram cu domnul Buruiană, cu fostul director economic al acestei institutii. Știam ca urma să vina și domnul Buzatu. Ce s-a întâmplat după ce ați plecat de acolo? Am fost opriți imediat, cu mâinile pe capotă. Ne-au întrebat câți bani avem.

Dumitru Buzatu a contestat decizia de arestare şi susţine că totul este o înscenare. Curtea de Apel Iaşi va decide definitiv dacă va rămâne în arest.

Urmărește-ne pe Google News

Cele mai citite pe aceeași temă

Medic arădean prins în flagrant cu 20 de kg de droguri