Marș al tăcerii în Elveția, după tragedia din Crans-Montana. Sute de oameni au cerut “justiție și adevăr” pentru copiii morți
La o lună după incendiul soldat cu numeroase victime într-un bar din Crans-Montana, sute de persoane au participat sâmbătă la un marș al tăcerii în Lutry, pentru a cere ‘justiție și adevăr’ după moartea mai multor copii din această comună din vestul Elveției, relatează AFP, preluată de Agerpres.
În fruntea procesiunii, părinți și apropiați ai celor decedați mergeau în spatele unui imens banner alb cu înscrisul ‘Omagiu victimelor de la Crans-Montana. Justiție și adevăr!’
Unii participanții aveau trandafiri albi în mână, iar alții pancarte pe care se putea citi ‘Nu sunteți singuri!’. Mulți aveau lacrimi în ochi.
Pe parcursul marșului, numeroase persoane s-au alăturat procesiunii, pornită la începutul după-amiezii de la stadionul de fotbal al FC Lutry, care a pierdut șapte tineri rezidenți în acest incendiu. Pe gardul complexului sportiv, vântul flutura o mulțime de panglici albe cu mesaje destinate victimelor din Lutry.
‘Astăzi încă nu cunoaștem adevărul. Eu vreau să știu pentru ce copiii noștri, printre care și fiul meu, nu au putut să iasă de acolo’, declară Laetitia Brodard-Sitre, mama lui Arthur, decedat la 16 ani.
Produsă în noaptea de Revelion, cumplita tragedie a făcut 40 de morți și 116 răniți, în principal adolescenți și tineri adulți. Incendiul a fost provocat, potrivit anchetei, de scânteile unor lumânări de pe sticle de șampanie care au aprins spuma izolatoare fonică de pe tavanul barului Le Constellation.
Oamenii cer o anchetă ‘clară și obiectivă, cu persoane competente’. De la începutul cazului, procuratura cantonului Valais este acuzată de lentoare și laxism, în special în ceea ce privește cuplul proprietar al barului, care face obiectul unei anchete pentru ‘omucidere din neglijență’, printre altele.
După ce s-au oprit în fața bisericii din localitate, unde clopotele au sunat mai bine de 5 minute, mulțimea a depus multe flori, apoi a aplaudat îndelung înainte de a scanda la unison: ‘Niciodată așa ceva!’

