Marfă proaspătă și puțină, ca să nu mai utilizeze congelatorul, vasele spălate cu mâna, nu cu mașina. Cum fac economii proprietarii de restaurante și baruri din Spania. Un reportaj în exclusivitate

5 noiembrie 2022, 13:06

Patronii de restaurante fac față cu greu cheltuielilor lunare din ce în ce mai ridicate.

Franco este italian și a venit în Madrid în plină pandemie. Nu i-a fost greu, pentru că avea multe comenzi la domiciliu. Acum însă este îngrijorat.

Franco Cenere, proprietar de pizzerie:În ultimul an a crescut mult mai ales energia electrică, minimum 70%, apoi materia primă, cum ar fi făina în cazul meu, pentru că facem pizza, s-a scumpit minim cu 80%, apoi s-au scumpit brânzeturile, uleiul, minimum 200%, o barbarie„!

Ca să nu crească prețurile, a decis să facă economie.

„Cuptorul de la pizza îl punem în priză doar cu jumătate de oră înainte de a face pizza, înainte îl lăsam toată ziua”, explică Franco.

Larisa Vlah, angajată: „Cafetiera o folosim la minimum, vedeți că acum e scoasă din priză, TV doar când sunt clienți, vasele le spălăm la mână, nu la mașină de spălat”.

Larisa este din Chișinău, dar trăiește de aproape 20 de ani în Madrid. Ea a găsit metode de a economisi și în propria locuință, unde folosește o placă solară.

Guvernul Spaniei a aprobat un plan de sprijin pentru a reduce facturile a 1,6 milioane de locuințe care vor fi încălzite cu ajutorul centralelor comunitare. Alte câteva milioane de familii vor primi vouchere de electricitate și încălzire în această iarnă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite