Marcel Boloș: Țintele PNRR pentru infrastructură ar trebui ajustate. Guvernul a identificat 99 de proiecte amenințate de evoluția prețurilor de construcție

14 martie 2023, 13:19

Majorarea prețurilor la materiile prime și la utilitățile folosite pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură a făcut ca, în momentul de față, autoritățile române să se confrunte cu o adevărată problemă referitoare la proiectele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Nu se mai pot face același număr de kilometri prevăzuți în proiecte pe sumele convenite cu autoritățile de la Bruxelles.

Ministrul Marcel Boloș susține că Guvernul a identificat 99 de astfel de proiecte amenințate de evoluția prețurilor de construcție. Politicianul a dat exemplul unui drum județean pe care ar trebui modernizați 50 de kilometri. Cu banii primiți de la Comisia Europeană se pot face în prezent doar 40 de kilometri. În aceste condiții, a arătat Marcel Boloș, e nevoie să se renegocieze cu Bruxellesul nu neapărat sumele de bani, pentru că alte fonduri nu vom primi, ci câți kilometri pot fi făcuți pe fiecare proiect în parte, precum și durata de execuție, care nu trebuie să depășească data de 31 august 2026 pentru că aceasta este momentul fixat de autoritățile de la Bruxelles celor de la București pentru finalizarea  proiectelor.

În perioada următoare sunt așteptate noi discuții pentru eliberarea celei de-a doua tranșe din fondurile alocate PNRR. Sunt câteva probleme însă: dacă  problema avertizorilor de integritate ar putea fi tranșată prin semnalul dat astăzi în Parlament în privința anonimizării reclamațiilor fără condiția unor indicii temeinice, în ceea ce privește decarbonizare sunt întârzieri care țin de Ministerul Energiei. Reprezentanții Comisiei Europene au pus în vedere ca, până la finele acestei luni, să fie eliminate acele prevederi legislative ce permit statului român să amâne la nesfârșit intrarea în conservare a celor două grupuri energetice Turceni și Rovinari. Acestea ar trebui să intre în conservare pînă la sfârșitul lunii iulie conform înțelegerii cu Bruxellesul. În paralel, țara noastră trebuie să dezvolte noi capacități de producere a energiei, 4500 de megawați sunt necesari pentru a acoperi golul lăsat de intrarea în conservare a celor două grupuri energetice.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: O ajustare a indicatorilor pe care ni i-am asumat, nu aș vrea să vă dau exemplul unei autostrăzi, ci ai unui drum din care am asumat 50 de km, dar, ca urmare a creșterii prețurilor, putem să facem doar 40 de km, dacă suntem foarte harnici, atunci probabil că diferența o vom asigura din cofinanțarea națională dacă vrem să afcem cei 50 de kilometri. Nu văd o soluție decât reajustarea țintelor pe care o face fiecare stat membru, unii solicită suplimentarea cofinanțărilor naționale, alții solicită ca și noi reasezare o reașezare în funcție de bugetele pe care le avem și creșterile de prețuri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite