Maratonul democraţiei, în jurul Guvernului. A 12-a zi de proteste în Piaţa Victoriei

11 februarie 2017, 16:27

În Piaţa Victoriei din Bucureşti, numărul protestatarilor a început să crească după ora 19.00. Unii dintre ei şi-au adus şi copiii. Au venit cu pancarte, cu steagul tricolor, au strigat sloganuri. Principala cerere a fost demisia Guvernului.

Protestele au continuat sâmbătă şi în marile oraşe din ţară. Peste 2.500 de manifestanţi au ieşit în stradă la Sibiu, aproximativ 3.000 la Timişoara,  2000 la Cluj, 1500 la Braşov. Au mărşăluit pe străzi şi au cântat Imnul României. Au fost proteste la Craiova, Tîrgu Mureş, Arad, Ploieşti, Constanţa. Nu au fost incidente.

„Rezistăm, nu plecăm”, „Uniți salvăm toată România”, ”Demisia, demisia”, sunt doar câteva dintre solganurile strigate.

Iar în faţa Palatului Cotroceni s-a încheiat o săptămână de proteste. Câteva sute de oameni au ieşit în stradă să-şi arate susţinerea faţă de Guvernul Grindeanu.

ORA 23:00 Protestul din faţa Guvernului se încheie. Oamenii sunt hotărâţi să vină şi duminică.

ORA 22:00 În Piaţa Victoriei a fost intonat Imnul României, în timp ce lanternele telefoanelor mobile au fost aprinse. După acest moment, unii dintre participanţi au început să plece. Circulaţia maşinilor în zonă a fost reluată.

ORA 21:30 Pe o vreme geroasă, participanţii la protest primesc ceai cald şi covrigi. Sunt aproximativ patru mii de manifestanţi în Piaţa Victoriei. Protestul este paşnic.

Circulaţia a fost întreruptă pe Bulevardul Kiseleff şi pe sensul de mers de la Aviatorilor către Piaţa Victoriei.

ORA 21:00 Zeci de oameni continuă să vină spre Piaţa Victoriei, la proteste. Sunt minus 8 grade acum în Capitală. Circulaţia pe b-dul Kiseleff a fost închisă.

(w500) Piața Vic

(w500) Piața Vic

(w500) Piața Vic

(w500) Piața Vic

(w500) Piața Vic

ORA 20:30 Vin din ce în ce mai mulţi protestatari în Piaţa Victoriei. Peste 1000 de oameni s-au adunat să ceară din nou demisia guvernului Grindeanu.

ORA 20:00 Este un frig cumplit, dar principalul mesaj al protestatarilor este “Rezistăm”.

Sunt peste 600 de oameni în Piaţa Victoriei, relatează Andreea Anghel la Telejurnal.

După-amiază, câteva persoane au alergat la Maratonul democraţiei, în jurul Guvernului. Iar mâine, protestatarii vor să facă cel mai mare tricolor uman.

ORA 19:00 În jur de 300 de persoane protestează acum în Piaţa Victoriei, dar încă continuă să sosească. „Rezistăm”, este cuvântul de ordine.

ORA 18:00 Protestatarii din Piaţa Victoriei cer în continuare demisia Guvernului. Se adună din ce în ce mai mulţi oameni.

ORA 17:00 În Piaţa Victoriei din Bucureşti sunt peste 30 de persoane care protestează. Iar maratonul democraţiei continuă în jurul Guvernului.

ORA 16:30 Un maraton al democraţiei se desfăşoară sâmbătă după-amiază în jurul Guvernului şi pe traseul bd. Aviatorilor – bd. Kiseleff.

La maraton participă 25 de persoane care poartă drapele tricolore. Şi-au propus un traseu de 42 de km, relatează Agerpres

Vrem să schimbăm țara și consider că prin acest protest curat și prin mișcare putem iniția o mișcare cu adevărat în România„, a spus Horia Vasiliev, inițiatorul acțiunii.

După ce aleargă la maraton, participanţii şi-au propus să rămână la protestul din Piaţa Victoriei.

Trebuie să le arătăm că nu renunţăm la această cursă a bunului-simţ, a eliberării şi a unei Românii mai bune. Sperăm ca la finalul maratonului să putem aduce vestea victoriei, să ne atingem scopul”, au anunţat pe Facebook organizatorii.

Pentru duminică, şi-au propus să realizeze cel mai mare tricolor uman.

(w500) Maratonul

(w500) Maratonul

(w500) Maratonul

(w500) Maratonul

(w500) Maratonul

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite