Manele la concertul Coldplay. Babasha, artistul care a cântat pe „Arena Națională”, a fost fluierat și huiduit. Reacția cântărețului

13 iunie 2024, 09:28 (actualizat 13 iunie 2024, 19:00)

Surpriză, miercuri seara, 12 iunie, la concertul Coldplay de pe „Arena Națională” din București. Celebra formație britanică de rock alternativ a adus pe scenă un cântăreț care nu a fost deloc pe placul publicului. Este vorba despre manelistul Babasha, care a interpretat piesa „Nu te lasă mama ta?”. Furioși, fanii Coldplay l-au întâmpinat pe manelist cu fluierături și huiduieli.

Artistul român a apărut pe scenă invitat chiar de Chris Martin, solistul trupei Coldplay, care a spus „sper să depășim unele bariere în această seară”. Pe numele său real Vlad Babașa, este originar din Bacău și la ora actuală este foarte popular pe mai multe platforme de streaming audio.

Aproximativ 50.000 de oameni au fost prezenți miercuri seară la primul concert Coldplay. Și chiar dacă nu au avut o reacție „prietenoasă” cu Vlad Babașa, pe internet lucurile stau diferit,

Piesa „Păi Naa”, lansată de Babasha în urmă cu 11 zile, are peste 6,7 milioane de vizualizări pe YouTube, platformă populară printre interpreții de manele. Melodia se află pe primul loc în Trending, semnalând că foarte multă lume a dat „play”. Pe contul de YouTube, Babasha are 104,000 de abonați și 16 videoclipuri publicate.

Solistul trupei Coldplay, Chris Martin, a explicat pe scenă cum a decis ca Babasha să cânte pe „Arena Națională”.

„Vreau să spun ceva. Când am aterizat ieri, bine, acum două zile, am hoinărit pe străzi și l-am auzit pe acest tip cântând, atât de frumos, pe stradă. Apoi m-am întors și mă uitam pe top-urile de muzică din România și am fost impresionat, pentru că sunt atât de mulți artiști minunați. Poate nu înțelegeți ce fel de oameni aveți în România, este incredibil”, a spus Chris Martin.

Ce spune Babasha după incidentul de la concertul Coldplay

După reacțiile amestecate de la concertul Coldplay de miercuri seară, unde a fost invitat să cânte, Babasha a transmis pe TikTok că „manelele sunt rău famate doar din cauza rasismului”.

„Nu sunt în măsură să port discuții tocmai fiind în centrul atenției acum, nu vreau să creadă lumea că profit de așa ceva și nici nu sunt în măsură să vorbesc despre așa ceva, las oamenii la buna lor plăcere să judece situația cum trebuie. Dar ceea ce trebuie să spun este că cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român pentru concertul lor (…) iar ei s-au uitat în topurile muzicale și m-au văzut pe mine. Ei personal au contactat impresarii mei, m-am trezit deodată și nu știu câți dintre voi ați fi refuzat o astfel de oportunitate. Pentru că vorbim de un cu totul și cu totul alt nivel și indiferent de toate huiduielile din lume tot aș fi acceptat pentru că așa ceva este o dată în viață. Pentru cunoștința voastră am avut chiar și o probă de sunet înainte, că așa este normal, cu Chris Martin personal și i-a plăcut foarte tare de mine (…) M-așteptam să fie păreri împărțite, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău (…) Eu sunt doar un puști de 22 de ani care chiar muncesc, zi și noapte pentru un vis. Indiferent că cânt manele, pentru cine nu înțelege treaba asta maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine (…) pentru că uitați străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază”, a afirmat Babasha pe Tik Tok.

Coldplay concertează va concerta pe „Arena Națională” și joi, 13 iunie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite