Mama fostei ostatice a Hamas, Noa Argamani, a murit. Ultima dorință a fost să-și revadă fiica, eliberată pe 8 iunie

Mama fostei ostatice a Hamas, Noa Argamani, a murit.
2 iulie 2024, 11:40

Mama fostei ostatice a grupării islamiste palestiniene Hamas – Noa Argamani, salvată din Gaza -, a cărei ultimă dorinţă a fost să-şi revadă fiica înainte de a muri, a încetat marţi din viaţă din cauza cancerului cerebral de care suferea, informează EFE.

Liora Argamani „şi-a petrecut ultimele zile din viaţă alături de fiica ei Noa, care s-a întors din captivitate, şi cu familia ei apropiată”, a anunţat într-un comunicat de presă spitalul Icholov din Tel Aviv, unde inclusiv Noa a fost tratată la întoarcerea în Israel.

Pe 8 iunie, o operaţiune a armatei israeliene a reuşit să o salveze pe Argamani şi alţi trei ostatici dintr-o tabără de refugiaţi din Gaza, Nuseirat, într-o operaţiune controversată în care au murit 274 de palestinieni, aminteşte EFE.

Mama Noei a apărut la sfârşitul lunii noiembrie într-o înregistrare video în care se putea observa cât este de bolnavă şi în care cerea eliberarea fiicei sale. „Nu ştiu cât timp mai am. Îmi doresc să am şansa să o văd pe Noa acasă”, spunea ea cu acea ocazie.

Cazul familiei Argamani a devenit unul dintre cele mai cunoscute atât în Israel, cât şi în afara ţării din cauza stării de sănătate a mamei fetei răpite, ceea ce a câştigat empatia publicului.

Noa Argamani a fost răpită de militanţii palestinieni chiar în ziua în care Hamas a comis atacurile din 7 octombrie, în care 1.200 de persoane au murit şi alte 251 au fost răpite şi duse în Gaza. Pe lângă circumstanţele sale familiale, Noa Argamani este unul dintre cei mai cunoscuţi ostatici de când un videoclip cu capturarea ei, la festivalul de muzică Nova, a devenit viral, arătând-o în timp ce miliţienii o duceau cu o motocicletă în timp ce ea plângea.

Sâmbătă, Noa a rupt tăcerea la mai bine de 20 de zile de la salvarea ei pentru a cere într-o declaraţie video să nu fie uitaţi „cei care sunt încă în Gaza”, o referire la cei 116 ostatici – 40 dintre ei morţi, potrivit armatei israeliene – , care sunt în continuare captivi în enclava palestiniană.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite