Mai multe anchete în desfăşurare la Colegiul Dimitrie Leonida. Părinţii elevului care a folosit spray lacrimogen la școală vor să meargă la Institutul de Medicină Legală, pentru un certificat care să dovedească faptul că băiatul a fost bătut
Judecătorii au stabilit control judiciar pentru elevul în vârstă de 15 ani care a pulverizat spray lacrimogen la Colegiul Dimitrie Leonida din Capitală. Tatăl băiatului spune că adolescentul era agresat de mai mulţi colegi, tocmai de aceea vrea să ajungă cu fiul său la Institutul de Medicină Legală pentru un certificat care să dovedească faptul că a fost bătut. Conducerea liceului nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.
Poliţiştii au dispus control judiciar pentru următoarele 60 de zile pe numele adolescentului care a pulverizat spray lacrimogen la Colegiul Dimitrie Leonida din Capitală. Tatăl acestuia spune că tot ce a făcut fiul său a fost să se apere.
Marian Dumitrescu, tatăl elevului: Când s-a văzut încolţit de 20 de inşi de clasa a XI-a, a XII-a, mari şi a venit să-l trosnească, l-a scuipat, l-a înjurat, normal copilul la disperare ce o fi zis ”mă omoară ăştia”. A băgat mâna pe spray-ul ăla şi a dat şi în stânga şi în dreapta. După aia l-a luat, l-a bătut, a dat în el, l-a pus pe jos, pumni, picioare, l-a prins acolo jos. S-a ridicat copilul de acolo, în disperarea aia a luat iar spray-ul şi iar le-a dat ca să scape de acolo.
Între timp, cei 29 de elevi spitalizați au fost externați și sunt în afara oricărui pericol. Tatăl elevului implicat în incident spune că adolescentul i-ar fi povestit în repetate rânduri că în școală sunt probleme. Acum familia a luat decizia ca cel mic să fie transferat.
Marian Dumitrescu, tatăl elevului: Exclus. Am şi vorbit cu diriginta şi a zis şi soţia mea, exclus să mai ajungă. Ăla e un liceu rău famat, el nu mai are ce să caute toată viaţa lui să pună piciorul măcar în faţa porţii. Deci o să îi caut transferul să îl mut de acolo la alt liceu.
România are o lege care să prevină şi să combată bullying-ul în şcoli, dar aplicarea prevederilor nu se face întotdeauna cu succes.
Cristina Adam, coordonator program ”Salvați Copiii”: Cercetările și situațiile prin care au trecut tări care au mult mai multă experiență decât noi ne arată că fără a investi foarte mult în prevenție și a fi consecvent în prevenție nu vom face schimbări. Statisticile “Salvați Copiii” arată că patru din cinci copii au fie martori, fie direct implicați în situații de bullying. 27% dintre copii spun că ei au inițiat activități de bullying față de un al coleg.
Statutul elevului interzice ca în școli să fie introduse și folosite orice tipuri de arme, produse pirotehnice precum muniție, petarde, pocnitori, spray-uri lacrimogene sau paralizante. Cei care încalcă regulile riscă sancțiuni de la observație individuală până la mutarea disciplinară la o clasă paralelă. Problema e că nimeni nu poate verifica ghiozdanele elevilor.
Elena Ștefan, inspector comunicare ISMB: După cum bine știți nu-i putem percheziționa pentru că nu avem cadrul legislativ în vigoare care să ne permită acest lucru, dar în momentul unei suspiciuni rezonabile se sună la 112.
Polițiștii au deschis şi un dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. Conducerea liceului nu a putut fi contactată pentru a oferi un punct de vedere, însă a deschis o anchetă internă.

