Mai mulți elevi din Brăila nu mai merg la școală din cauza unui coleg agresiv

8 februarie 2022, 14:01

Ani de zile de teroare. Asta reclamă zeci de elevi unei școli din Brăila. 17 elevi nu au mers astăzi la școală. Părinții au decis să-i țină acasă și să-i protejeze de colegul lor agresiv.

Reprezentanții școlii susțin că au luat toate măsurile legale, de la consiliere psihologică până la scăderea notei la purtare și sistarea bursei.

Băiatul se încadrează în categoria minorilor cu cerințe educaționale speciale. Mai precis, copilul are nevoie de o adaptare a programului școlar la particularitățile comportamentului social al acestuia.

O recomandare a psihologilor este ca astfel de elevi să fie însoțiți în timpul orelor de curs de un părinte sau o altă persoană special desemnată.

Mama lui a făcut-o timp de două luni și l-a ajutat să se integreze în clasă.

Copilul este, însă, acum în grija unei bunici, pentru că părinții au plecat anul trecut la muncă în străinătate.

Inspectoratul Școlar a început o anchetă.

Și polițișții fac cercetări pentru a afla ce se întâmplă la școală.

După ce au aflat de anchete, părinții copilului agresiv au trimis mai multe mesaje de amenințare celorlalți părinți pe grupul de WhatsApp al clasei.

Reprezentanții școlii au anunțat astăzi și Direcția pentru Protecția Copilului. Iar mâine va fi o întâlnire de mediere între școală, părinți, Protecția Copilului și Direcția de Asistență Socială.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite