Magia colindelor, în inima muntelui: peste 500 de persoane au participat la un concert organizat în Peștera Bolii. Corul Patriarhiei Române, invitat de onoare
Concert de colinde, în județul Hunedoara, într-un loc mai puțin obișnuit: în peșteră. Peste 500 de persoane au venit în inima muntelui, reconstituind simbolic locul unde s-a născut Hristos, dar și pentru a asculta cântecele tradiționale care vestesc Nașterea Domnului într-un spațiu cu o acustică deosebită. Evenimentul, ajuns la a 17-a ediție, a devenit tradiție. Anul acesta, invitat de onoare a fost corul Patriarhiei Române.
La apus de soare, când s-a lăsat întunericul peste munți, în Peștera Bolii de lângă Petroșani, acolo unde se întâlnesc Munții Retezatului cu cei ai Sebeșului, au răsunat colindele.
Peștera nu a fost aleasă întâmplător pentru concertul de colinde.
Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici de pe Defileul Jiului: Mântuitorul s-a născut în peștera din Betleem și această minunată peșteră ține locul acestor minunate sărbători. Stând în această peșteră, parcă timpul dispare. Prezentul, trecutul, viitorul se contopesc într-o veșnicie!
Mihail Bucă, fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române: Este pentru prima dată când cântăm într-un astfel de loc. Ne simțim ca în peștera Mântuitorului.
De câțiva ani, peștera are un sistem de sonorizare complet, cu 15 difuzoare așezate pe toată lungimea peșterii, care creează o acustică remarcabilă și oferă condițiile perfecte pentru organizarea de concerte.
Ionuț Dragotesc, organizator: Ne-am gândit că peștera trebuie cunoscută și altfel. În urmă cu 17 ani, ne-am gândit la sărbătoarea Crăciunului care ar trebui să aprindă scânteia luminii în fiecare dintre noi și cum lumina vine cel mai bine din adâncuri, ne-am scoborât aici în Peștera Bolii pentru a trăi magia Crăciunului.
Peștera Bolii a devenit, în urmă cu aproape 100 de ani (1928), prima peșteră din România care a beneficiat de iluminat artificial. Tot atunci au început să fie organizate concerte în sala mare a peșterii. Abandonată zeci de ani, a fost amenajată și reintrodusă în circuitul turistic în 2006. Obiectivul este declarat monument al naturii.

