MAE: Condiţiile de intrare în Grecia sunt neschimbate. Testarea COVID la frontieră este aleatorie
ACTUALIZARE Ministerul român de Externe precizează că anunţul privind o schimbare a condiţiilor de acces a fost transmis din cauza unei greşeli de traducere.
„În acest context, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus încetarea raporturilor de muncă cu traducătorul de pe plan local care a efectuat traducerea, precum şi cercetarea disciplinară şi sancţionarea responsabililor din cadrul misiunii diplomatice care trebuiau să valideze aceste informaţii”, se arată în precizarea MAE.
Astfel, „în contextul informaţiilor anunţate de MAE în cursul zilei de ieri cu privire la modificarea condiţiilor de intrare în Grecia, MAE precizează că, dintr-o regretabilă eroare de traducere a Ambasadei României la Atena a normelor publicate în Monitorul Oficial elen, nu a fost inclusă menţiunea testării conform unui algoritm stabilit de către autorităţile elene la trecerea frontierei, inducându-se ideea greşită că toţi cetăţenii care vor intra în Grecia pe cale terestră vor fi supuşi testării”.
Condiţiile de călătorie în Grecia pot fi consultate pe site-ul mae.ro şi pe cel al ministerului grec al turismului, travel.gov.gr.
____________________________
O informație apărută în presă, potrivit căreia toţi cetățenii români care vor să intre în Grecia sunt testați COVID la frontieră, indiferent dacă sunt sau nu vaccinaţi, a dat emoții turiștilor. Ambasada Greciei la București a anunțat însă că regulile de intrare în Grecia nu s-au modificat. Testarea la punctele de trecere a graniței se va face aleatoriu, ca până acum. Purtătoarea de cuvânt al MAE, citată de Digi 24, a declarat, miercuri seară, că regula testării la graniță se aplică tuturor celor care călătoresc pe cale terestră.
Potrivit unor surse TVR Ambasada României din Atena ar fi dat o traducere greșită, ceea ce a adus la această neînțelegere.
Informația cu privire la regulile de călătorie care nu s-au modificat și testarea se face aleatoriu a fost confirmată și de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Oficialii Ministerului de Externe au precizat că vor reveni cu explicații în cursul zilei.
MAE a publicat un nou anunț, de site, pe 30 iunie:
Se mențin toate măsurile de prevenție și de izolare socială aflate în vigoare până la data de 03.07.2021, noi măsuri urmând a fi anunțate în funcție de evoluțiile situației epidemiologice.
Pentru cursele aeriene interne actualele măsuri se prelungesc până la data de 05.07.2021.
În perioada 26.06.2021–03.07.2021, intrarea pe teritoriul Republicii Elene este permisă, în continuare, tuturor persoanelor care prezintă rezultatul unui test rapid, efectuat în statul de proveniență ori în cel de tranzit, a cărui valabilitate să nu fie mai mare de 48 de ore de la data prelevării.
Această măsură este valabilă pentru toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani împliniți.
Rezultatul acestui test NU poate fi substituit cu cel al testului rapid care se efectuează obligatoriu pentru toate categoriile de persoane (indiferent de statul de destinație), după intrarea în Grecia.