Lupta pentru moţiune, faza pe listarea companiilor de stat. Replici, în rime

2 mai 2026, 20:26

Lupta pentru voturile la moțiunea de cenzură se duce pe toate fronturile. Vicepremierul Oana Gheorghiu dezvăluie câte acțiuni are liderul AUR, Petrișor Peiu, la mai multe companii, inclusiv Hidroelectrica. Replică vine imediat: Peiu spune că nu are nimic împotriva listarii la bursă, ci a metodei. Peste toate, opoziția din grupul Pace, Întâi România plusează cu o poezie pe care i-a dedicat-o Oanei Gheorghiu.

Vicepreministrul Oana Gheorghiu a făcut publică lista companiilor la care liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, are acțiuni. Figurază și Hidroelectrica, Transelectrica sau Transgaz.

Oare cum se înțelege domnul parlamentar Petrișor Peiu, luptător împotriva listării companiilor de stat, cu domnul investitor Petrișor Peiu, care deține acțiuni la companiile de stat respective? se întreabă într-o postare Oana Gheorghiu.

Răspunsul a venit tot pe rețelele de socializare. Peiu spune că a cumpărat transparent acțiunile și că nu se opune listarii la bursă a societăților cu capital de stat. ”Mă opun, însă, cu fermitate, metodelor obscure de ,,plasare accelerată privată” a averii statului către nișe fonduri străine alese pe spranceană de guvern” explică senatorul AUR. Co-inițiatori ai moțiunii, parlamentarii din grupul PACE întâi România dau și ei o replică vicepremierului Gheorghiu. Printr-o poezie.

Între timp sunt tot mai multe declarații ale liberalilor că, indiferent de rezultatul votului de la moțiunea de cenzură, nu își vor schimba opțiunea, și nu vor mai formă o coaliție cu PSD. Moțiunea a fost semnată de 253 de parlamentari, dar pentru a fi aprobată e nevoie de 233 de voturi. Marți sunt programate dezbaterile și vot.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite