Lumânări în memoria lui David. Băiatul care și-a găsit sfârșitul sub dărâmături împlinea 18 ani de Crăciun. ”Este catastrofa unei nații care nu înțelege să facă lucrurile cu adevărat bine”

19 decembrie 2023, 12:40 (actualizat 20 decembrie 2023, 07:53)

Rugăciuni, durere și revoltă la Odorheiu Secuiesc, unde elevii din internatul prăbușit luni, familiile lor și profesorii îl plâng pe David, adolescentul mort sub dărâmături, care ar fi împlinit de Crăciun 18 ani. Toți speră că până la urmă colega lor rănită, care este în stare critică în spital, să-și revină. Ei sunt în stare de șoc, iar mărturiile obținute de reporterii știrilor TVR sunt tulburătoare.

Cu lumânari și rugăciuni. Aşa şi-au început ziua elevii liceului Tomaşi Aron din Odorheiu Secuiesc. S-au aliniat, rând pe rând, lângă dărâmăturile sub care a sfârşit îngropat David.

Salvatorii au sperat până în ultima clipă că îl vor scoate pe David în viață. L-au găsit cu ajutorul unui câine de urmă și au început să dea la o parte munții de cărămizi. Au reușit chiar să vorbească cu el în tot acest timp. Dar când l-au scos, băiatul și-a pierdut cunoștința și i-a cedat inima. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el. David urma să împlinească 18 ani chiar de Crăciun. Era handbalist.

Laszlo Barna, prietenul lui David: Cu trei minute înainte de a se prăbuși zidul am ieșit din internat. Mă duceam la ora de limba română. Eram coleg de camera cu David, dormea deasupra mea aveam pat supraetajat. Când am plecat, l-am salutat, dar nu m-a auzit că avea caști pe ureche așa că nu putea să audă daca se prăbușește ceva. Nu am observant înainte să fi apărut fisuri sau crăpături, se auzea cum săpau muncitorii, dar nu s-a văzut nimica. De obicei muncitorii săpau până la ora trei.

Rugăciuni s-au înălţat de dimineaţă şi pentru fata de 17 ani internată în stare gravă la spitalul din Târgu Mureș. A fost scoasă la scurt timp după celelalte două adolescente de 16 ani, însă era rănită mult mai grav. Medicii sunt rezervați în privința șanselor ei de supraviețuire.

Mariana Negoiță purtător de cuvânt SCJU Tg.Mureș: Pacienta este internată în secția clinică ATI copii. Este intubată, sedată, instabilă hemodinamic, starea ei este critică, din păcate.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Să sperăm că medicii o să reușească o minune să o salveze. Alte două victime care nu pun probleme sunt internate la Odorheiu Secuiesc.

Este catastrofa unei nații care nu înțelege că lucrurile trebuiesc cu adevărat bine făcute. Trebuie să fim responsabili în fiecare clipă de viitorul țării noastre, iar viitorul nostru sunt copiii. Facem totul superficial și iată niște consecințe absolut tragice, copii care dispar în floarea vârstei, spune o localnică.

În momentul în care pereții au început să se prăbușească, erau mai mulți copii în camerele internatului. Dar au reușit să iasă la timp, a anunțat inspectoratul școlar județean. Numărul celor surprinși sub dărâmături ar fi fost copleșitor dacă elevii nu ar fi avut activități libere până la ora 5 și mulți dintre ei nu ar fi fost în oraș. 97 de copii erau cazați în internat.

A fost o zi tristă la Odorheiu Secuiesc. Oamenii de acolo s-au adunat încă de dimineață la locul tragediei și au aprins lumânări în memoria lui David. Ei merg în continuare și se roagă. Cercetările continuă în acest caz.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Daniel David: Evaluarea PISA, în perioada 28 aprilie - 29 iunie