Loviturile americane din Nigeria au vizat jihadişti din grupările Stat Islamic şi Lakurawa, potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui Bola Tinubu
Loviturile aeriene americane efectuate joi în Nigeria au vizat militanţi ai grupării Stat Islamic (SI) veniţi din Sahel pentru a colabora cu gruparea jihadistă locală Lakurawa şi cu ”bandiţi”, a afirmat sâmbătă un purtător de cuvânt al preşedintelui nigerian, transmite AFP.
”SI a găsit mijlocul de a ieşi din Sahel pentru a ajuta Lakurawa şi bandiţii furnizându-le echipamente”, a declarat Daniel Bwala, purtător de cuvânt al preşedintelui Bola Tinubu.
Washington şi Abuja declaraseră că vizează militanţi având legături cu Stat Islamic, dar fără a oferi detalii despre grupările înarmate ţintite.
Jihadiştii afiliaţi SI sunt activi în ţara vecină Niger, precum şi în Burkina Faso şi Mali, unde are loc o insurecţie sângeroasă contra guvernelor acestor ţări.
”Lovitura a fost efectuată într-un loc unde, în mod tradiţional, se află bandiţii şi Lakurawa. Informaţiile primite de guvernul american indică de asemenea că există o deplasare masivă de membri ai SI, veniţi din Sahel, către această regiune. Au existat victime, dar nu se ştie exact câte dintre persoanele vizate au fost ucise”, a adăugat Bwala. Sursa: Agerpres

