Lovituri aeriene americane în Siria şi Irak. Iranul condamnă atacul, Bagdadul anunţă 16 morţi
Cel puţin 13 terorişti islamişti pro-iranieni au fost ucişi noaptea trecută, în urma unor atacuri aeriene ale Statelor Unite în Siria şi Irak. A fost o ripostă a Casei Albe după ce, duminica trecută, teroriştii au ucis trei soldaţi americani într-un atac cu dronă, în Iordania. Aviaţia americană a lovit 85 de obiective ale teroriștilor susţinuţi de Iran.
Atacurile americane au fost efectuate asupra obiectivelor grupărilor teroriste islamiste din Irak și Siria, sprijinite de Iran, cu bombardiere strategice B 1 cu rază lungă de acțiune care au zburat în Orientul Mijlociu direct din Statele Unite.
Înainte de a da ordinul de atac, președintele Joe Biden și secretarul apărării au participat la ceremonia de repatriere a celor trei soldați uciși în atacul cu dronă al islamiștilor, de duminică trecută, asupra unui avanpost american din Iordania. După ceremonie, liderul de la Casă Albă a anunțat pe o rețea de socializare că a ordonat loviturile și a precizat că America nu dorește război, dar că va riposta dacă este atacată.
John Kirby, Consiliul de securitate al Casei Albe: Obiectivele ţintite au inclus centre de comandă şi control, dar şi cartiere generale şi centre ale serviciilor de informaţii, depozite de rachete şi drone, unităţi de logistică pentru muniţie şi lanţuri de aprovizionare.
Analiștii politici subliniază că Statele Unite au mai efectuat astfel de riposte după ce soldații americani au fost uciși în atacuri teroriste din Orientul Mijlociu. Însă, de data aceasta, mesajul președintelui Biden a avut o încărcătură specială. Potrivit analiștilor, loviturile americane nu ar reprezenta o escaladare clasică a conflictului, însă pot fi un semnal că are loc o operațiune calculată.
Jonathan Lord, analist politic: Este interesant că în declaraţia sa, preşedintele Biden a spus că, dacă le faceţi rău americanilor, vom veni după voi. Este, aparent, o linie roşie publică. A fost o politică. Dar, acum este realitate.
Este primul atac din timpul administrației Biden asupra milițiilor sprijinite de Iran, iar alte operațiuni similare sunt așteptate în curând, apreciază strategii militari. Mesajele transmise în ultimele zile au avut și ele rolul lor.
Bradley Bowman, analist: Bănuiesc că Administraţia Biden a fost neclară în mod deliberat din mai multe motive, inclusiv al securităţii operaţionale, pentru a nu da prea multe avertismente adversarilor.
Chiar dacă nu au fost vizate ținte din Iran, analiștii militari sunt de părere că loviturile din Irak și Siria cresc îngrijorările referitoare la o posibilă escaladare a tensiunilor din Orientul Mijlociu.