Lovitură sau „autolovitură” de stat? De ce este stranie tentativa de răsturnare a puterii în Bolivia

Tentativă de lovitură de stat în Bolivia / Profimedia Images
28 iunie 2024, 09:59

Loviturile de stat, atât cele plănuite, cât și cele reușite, sunt parte integrantă din istoria Boliviei de când națiunea andină și-a obținut independența în 1825. Nicio țară nu a avut mai multe. Numărul actual este de peste 190, dintre care 38 au avut loc începând din 1945, scrie The Times.

Așadar, ceea ce s-a întâmplat miercuri în capitala de facto, La Paz, a părut inițial ceva curios de familiar. Rândurile de soldați și polițiști militari, care arătau ca legionarii romani cu scuturile lor antirevoltă, mărșăluiau cu hotărâre spre palatul prezidențial. Un vehicul blindat s-a apropiat de intrarea în clădire și a încercat să intre în forță.

Apoi, un general plinuț, aproape caricatura unui lider revoluționar, a declarat că iminenta preluare a puterii avea drept scop protejarea democrației.

Cu toate acestea, în ciuda acestei familiarități, a fost, de asemenea, o încercare neobișnuită de răsturnare politică. Majoritatea loviturilor de stat au loc noaptea. Aceasta s-a desfășurat în plină zi, într-o după-amiază de la mijlocul săptămânii. Nu au fost trase focuri de armă. Singurele pagube vizibile au fost la porțile mari de metal ornamentate de la intrarea în palatul prezidențial.

În interiorul clădirii, președintele Arce nu a făcut nicio încercare de-a se adăposti. În schimb, l-a înfruntat pe liderul loviturii de stat, generalul Juan José Zúñiga, acuzându-l de insubordonare, în timp ce camerele de televiziune filmau.

„Autolovitură”

Toate acestea au alimentat bursa zvonurilor. Rețelele de socializare boliviene sunt pline de afirmații conform cărora ceea ce s-a întâmplat nu a fost o lovitură de stat, ci o „autolovitură” – prin care, dintr-un motiv sau altul, un președinte în funcție dă undă verde unei presupuse insurecții pentru a-și consolida propria putere și a aduna poporul în spatele său.

Zúñiga a contribuit la susținerea acestei teorii declarând, cu câteva momente înainte de arestarea sa, că a acționat tot timpul în colaborare cu președintele.

„Președintele mi-a spus că situația este foarte încurcată, că această săptămână este critică, așa că este necesar să pregătesc ceva pentru a-i crește popularitatea”, a susținut el, înainte de a fi urcat într-o mașină.

Guvernul a negat toate acuzațiile de implicare. „În niciun caz nu putem vorbi despre o autolovitură în Bolivia”, a declarat Deysi Choque, deputat al partidului socialist aflat la putere și purtătoare de cuvânt a președintelui. Iván Lima, ministrul Justiției, a declarat că comentariile generalului au fost o încercare „de-a se justifica”.

Oricare ar fi adevărul, soldații s-au întors la cazărmi, în timp ce problemele economice și politice profunde ale Boliviei persistă. Arce, un om de stânga, rămâne prins într-o luptă internă pentru putere cu fostul său mentor, Evo Morales, care a fost președinte timp de 13 ani din 2006 și a declarat că intenționează să candideze din nou la președinție anul viitor.

Arce controlează aparatul de stat, în timp ce Morales controlează partidul de guvernământ, provocând un blocaj politic. Economia se află într-o situație dificilă. Inflația și șomajul sunt în creștere, rezervele de dolari ale băncii centrale sunt periculos de mici, iar penuria de combustibil este generalizată.

Cinicii spun că a fost momentul perfect pentru ca un președinte în dificultate să lanseze o diversiune. Poate că, totuși, este la fel de posibil ca un general ambițios să fi comis o eroare de judecată costisitoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite